Anul cu 352 de zile: cum a trecut România de la stilul vechi la stilul nou în ceea ce priveşte măsurarea timpului
0
Un an din istoria României a fost mai scurt cu 13 zile. 1919 a avut doar 352 de zile, iar motivul a fost trecerea ţării noastre de la calendarul iulian la calendarul gregorian. România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul folosit de ţările occidentale, motivul principal fiind faptul că în Transilvania se folosea deja stilul nou şi era necesară unificarea între provinciile istorice şi din acest punct de vedere.
”Stilul vechi” şi ”stilul nou” în domeniul măsurării timpului datează din anul 1582, când Papa Grigore al XIII-lea (foto jos) a decretat trecerea lumii catolice de la calendarul iulian la unul nou denumit gregorian. Motivele erau, în principal, religioase, reprezentate de Sărbătoarea Paştelui, dar şi o diferenţă de 10 zile care se crease între calendarul solar şi calendarul fazelor lunii. Astfel, potrivit decretului papal, ziua de 4 octombrie a fost urmată de ziua de 15 octombrie. Decretul a fost adoptat treptat de statele din vestul, centrul şi nordul Europei, dar Ţările Ortodoxe au refuzat schimbarea din motive religioase.
La începutul Primului Război Modial, diferenţa dintre cele două stiluri ajunsese la 13 zile. Data de la Bucureşti nu corespundea cu data din capitalele aliate, Paris sau Londra, creând mari probleme de comunicare. Mai mult, în România era prezentă misunea militară franceză condusă de Generalul Berthelot, care lucra după calendarul gregorian.
Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Astfel, după Marea Unire, una dintre priorităţile Guvernului a fost trecerea la calendarul gregorian. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Ziua de 1 aprilie 1919 pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Anul 1919 a devenit mai scurt cu 13 zile, având doar 352 de zile.
Cum afecta stilul vechi economia ţării
”În România, printre cele mai afectate de menţinerea calendarului iulian erau industria şi comerţul, în special
acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental).
O altă problemă deosebită se punea şi în cazul statisticii. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate prin forţa lucrurilor să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde stilul nou fusese deja adoptat.
Per ansamblu, se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de «sincronizare» se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie, afirmă istoricul Ioan Agrigoroaiei în lucrarea ”România interbelică”.
Au existat intenţii privind trecerea la stilul nou şi pe vrea domniei lui Cuza, iar ulterior s-a stabilit ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. A fost înfiinţată şi o comisie cu nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi a fost uitat. Iniţial, calendarul gregorian a fost adoptat doar la nivelul armatei, în luna februarie 1919. În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. De la acel moment, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.
Reticenţa Bisericii Ortodoxe şi explicaţiile pentru credincioşi
Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit în continuare foarte reticentă în a adopta stilul nou. În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial, la noul calendar anul următor, în octombrie 1924.
Noul calendar a stârnit, însă, nedumerire în rândul credincioşilor, obişnuiţi cu stilul vechi. În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simţit dator să explice modificarea pe înţelesul tuturor: „Un învăţat italian a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ştergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia şi în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie. Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paştele nu se socoteşte cum le socotim noi, nici sfinţii de peste an în acest calendar nu sunt aceiaşi cu cei din calendarul vechiu. Aşa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că ştiam că e greşit. În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna şi toamna să fie iarna; Naşterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paştile vara şi Rusaliile toamna. Vremea nu aşteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă. Şi atunci învăţaţii bisericii noastre au făcut ceea ce a făcut mai înainte acel învăţat italian, şi ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia faţă de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muţi înainte ceasornicul ce întârzie şi la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie”.
Diferenţele de stiluri dintre bisericile ortodoxe se manifestă în special la sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou. Ne-am obişnuit ca mulţi turişti din Rusia şi Basarabia să vină să sărbătorească în România cele două evenimente. Totul se întâmplă, însă, după fix 13 zile de la datele în care românii au sărbătorit deja Crăciunul şi Anul Nou.
(Bibliografie: Enciclopedia României)
Corespondenţa dintre datele în stil vechi şi cele în stil nou:
10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 - 28 februarie 1700;
11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 - 28 februarie 1800;
12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 - 28 februarie 1900;
13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 - 1 octombrie 1924.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
