Scene de groază la o nuntă în Braşov. 19 persoane duse de urgenţă de la o nuntă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele 19 persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital
Cele 19 persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost alertat, sâmbătă seară, pentru a interveni în cazul a trei persoane care prezentau simptomele unei toxiinfecţii alimentare.

11 octombrie 2015, 9.15  Comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu, spune că întregul incident putea fi provocat fie de către unul dintre angajaţi, care să fie bolnav, care să nu aibă carnet de sanatate şi toate celelalte analize medicale. „Sancţiunea merge până la 50.000 de lei şi suspendarea activităţii unităţii, dar poate să fie şi altceva, respectiv materia primă să aibă probleme”, a precizat Susanu.

Administratorii restaurantului cred ca peştele congelat, gătit pentru eveniment, ar fi fost problema, lucru reclamat şi de nuntaşi, care spun că avea un gust oribil, motiv pentru care mulţi  nici nu l-au mâncat.
„Dorim să ne cerem scuze tuturor persoanelor şi tuturor organizatorilor care au participat la evenimentele noastre. Este pentru prima oară, în cei opt ani de activitate pe care îi prestăm în aceasta unitate”, a declarat Lucian Ciuta, administratorul restaurantului.

10 octombrie 2015, 23.20 Numărul persoanelor transportate la Spitalul Judeţean Braşov a ajuns la 19!

22.15 La această oră sunt două echipaje de ambulanţă şi un echipaj SMURD care acordă primul ajutor. Tot mai multe persoane primesc primul ajutor la faţa locului, iar ulterior sunt direcţionate către Spitalul Judeţean Braşov.

21.35 Scene de groază la Casa Venus, unde are loc o nuntă. Numărul pacienţilor preluaţi de ambulanţe a ajuns la 13!!! Sunt persoane care au părăsit restaurantul şi varsă în faţa unităţii de alimentaţie publică.

Din informaţiile noastre, comisarii pentru Protecţia Consumatorului s-au autosesizat şi au venit de urgenţă şi deja sunt la faţa locului, unde sigilează probe din mâncare.

brasov casa venus toxiinfectie alimentara

20.35 Incidentul s-a petrecut  la restaurantul Casa Venus, de pe strada 13 Decembrie, din municipiul Braşov.

Mai multe echipaje de la Ambulanţă au fost trimise pentru a le acorda primul ajutor şi au fost transportate la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite