Curtea Supremă a motivat condamnarea Elenei Udrea: Inculpata nu a vegheat la respectarea legii, ci dimpotrivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea la DNA FOTO Inquam/Liviu Florin Albei
Elena Udrea la DNA FOTO Inquam/Liviu Florin Albei

Elena Udrea nu a vegheat la respectarea legii ca ministru al Dezvăltării, ba dimpotrivă, a exercitat presiuni asupra funcţionarilor pentru organizarea evenimentului Gala Bute în scopul de a procura un folos inculpatului Rudel Obreja, susţin magistraţii în motivarea deciziei de condamnare la 6 ani cu executare a Elenei Udrea.

„Probele administrate au relevant dincolo de orice îndoială rezonabilă, că apelanta nu a vegheat la respectarea legii, ci, dimpotrivă, a exercitat presiuni asupra funcţionarilor care au participat la achiziţionarea serviciilor de promovare, pentru găsirea soluţiilor în vederea implicării ministerului în evenimentul sportiv „Campion pentru România”, în scopul de a procura un folos apelantului intimat inculpat Obreja Rudel, administratorul SC Europlus Computers S.R.L., constând, în final, în asigurarea fondurilor necesare acestuia pentru acoperirea/rambursarea costurilor de organizare a evenimentului sportive şi, evident, pentru obţinerea de către acesta a unui profit”, notează magistraţii Completului de 5 judecători, în motivarea deciziei de condamnare a Elenei Udrea, transmite Mediafax.

În documentul citat, magistraţii fac referire la şi susţinerile din apel ale Elenei Udrea, care a spus că declaraţiile denunţătorilor se contrazic.

„Contrar susţinerilor apelantei intimate inculpate Udrea Elena Gabriela, declaraţiile apelantei Topoliceanu Ana Maria nu au caracter fluctuant, ci detaliază cu consecvenţă aspecte relevante cauzei”, arată magistraţii în documentul citat.

Potivit denunţurilor din dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a primit, indirect, prin firme interpuse, suma reprezentând comisionul de 10% din valoarea plăţilor efectuate către societatea Consmin S.A., în schimbul asigurării finanţării integrale şi la timp a lucrărilor desfăşurate de această companie.

„(…) Contrar susţinerilor apelanţilor intimaţi inculpaţi Udrea Elena Gabriela şi Breazu Liberiu Tudor din cadrul motivelor de apel formulate, instanţa de control judiciar subliniază că aspectele declarate de apelanţii intimaţi inculpaţi Topoliceanu Ana Maria, Lungu Ştefan şi Botoroagă Dragoş Marius, anterior prezentate, se corelează şi cu declaraţiile date de către martorii (…). În consecinţă, instanţa de control judiciar consideră pe deplin dovedite, atât elementul primirii de către apelantele intimate inculpate Udrea Elena Gabriela şi Topoliceanu Ana Maria, cu ştiinţă, a unor sume reprezentând mită, provenite de la apelantul intimat inculpat Botoroagă Dragoş Marius în schimbul asigurării finanţării integrale şi la timp a lucrărilor desfăşurate de această companie, cât şi elementul cunoaşterii modalităţii indirecte în care mita a fost primită, cu sprijinul şi intermedierea societăţilor controlate de apelanţii intimaţi inculpaţi Ştefan Lungu şi Breazu Tudor”, notează Completul de 5 judecători.

Pe data de 5 iunie 2018, magistraţii instanţei supreme au condamnat-o pe Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Decizia, care este definitivă, menţine hotărârea pe fond luată de Secţia Penală de la ÎCCJ.

Procurorii DNA au trimis-o în judecatăîn 2015 pe Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”, susţinând în actul de sesizare a instanţei că aceasta a coordonat un sistem prin care apropiaţii săi au primit bani de la mai multe firme pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de MDRT, o parte din sume ajungând la fostul ministru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite