Mesajul organizatorilor Astra Film Festival, după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat

0
Publicat:

Astra Film Festival reacționează după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat în județul Sibiu. „În 30 de ani, Astra Film Festival nu a cenzurat niciun film”, se arată în comunicatul de presă transmis marți.

arsenie, viata de apoi jpg

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival, care va avea loc între 15-22 octombrie, ca proiecţia filmului "Arsenie. Viaţa de apoi", al regizorului Alexandru Solomon, să fie interzisă, acuzând că pelicula face parte dintr-un "demers neomarxist", care își propune să batjocorească poporul român și valorile lui spirituale, prin parodierea vieții părintelui Arsenie Boca. Demersul Arhiepiscopiei Sibiului vine după ce la Arad, Centrul Municipal de Cultură şi Biblioteca Judeţeană au anulat proiecţii ale documentarului regizat de Alexandru Solomon. Acolo, organizatorii au primit ameninţări: "Dacă îndrăzniţi să proiectaţi filmul, venim acolo şi va fi circ, facem scandal!".

Mesajul organizatorilor

În atenția celor care solicită ca filmul Arsenie. Viața de apoi, de Alexandru Solomon să fie retras din cadrul festivalului Astra Film 2023

Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice.

Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituțională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conștiinței și Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) și, nu în ultimă instanță, atentează la dreptul și libertatea publicului de a viziona un film.

Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul Arsenie. Viața de apoi. Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecția festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori și public. De aceea vom organiza o dezbatere și după proiecția acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanți ai Mitropoliei Ardealului.

Filmul documentar are această calitate unică: aduce în fața publicului probleme și dezbateri reale ale oamenilor, le expune și le propune spectatorilor să privească orice subiect din mai multe perspective. Un film documentar poartă amprenta valorilor împărtășite de către realizatorii lui și deseori atinge subiecte foarte sensibile față de care publicul poate să aibă reacții foarte diferite. Ceea ce e un câștig. Ne dorim cu toții o societate deschisă, cu oameni liberi din toate punctele de vedere.

Aceasta a fost și este menirea și misiunea festivalului Astra Film: să creeze un spațiu sigur, în care să se întâlnească abordări diferite, să se confrunte ideile, nu oamenii, și oricine să își poată exprima părerea în mod civilizat.

Dând dovadă de deschidere totală și respectând cu strictețe libertatea de exprimare, Astra Film Festival nu a atentat niciodată și nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române. În urma cu 10 ani, am prezentat un alt film despre Arsenie Boca, realizat de Nicolae Mărgineanu, având o perspectivă și o abordare diferită, o producție care a avut un succes extraordinar.

Constatăm că deja lucrurile escaladează excesiv în jurul acestei teme, ceea ce poate genera o situație în care evaluarea filmului nu va mai avea legătură cu ceea ce a realizat regizorul; va fi doar un scandal public. Iar acest lucru nu este în interesul niciunui om responsabil. Facem apel la înțelepciune.

Pentru noi, AFF2023 este o ediție aniversară. Și facem cu atât mai mult acest apel. Să nu uităm că trăim în orașul culturii, al pluralismului etnic și religios, al pluralismului de creație și interpretare. Toate acestea sunt posibile tocmai din respect pentru diferențele de interpretare și în respect pentru libertatea de exprimare, de credință și de creație artistică.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite