Elevă de 17 ani agresată sexual la un liceul din județul Dâmbovița. Patru minori arestați preventiv

0
Publicat:

 O elevă de 17 ani a fost agresată sexual în liceul din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, iar făptaşii, patru minori cu vârste între 15 şi 17 ani, au fost arestaţi preventiv, anunţă, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Elevă de liceu violată de colege după ce a fost drogată Foto ilustrativă Shutterstock
Elevă de liceu violată de colege după ce a fost drogată Foto ilustrativă Shutterstock

„La data de 10 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie, din Pucheni, cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale. Din investigaţiile efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, s-a constatat că, la începutul lunii februarie a.c., într-un liceu din localitatea Voineşti, o minoră, de 17 ani, ar fi fost agresată sexual şi ar fi fost constrânsă să întreţină acte de natură sexuală de către patru minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani”, precizează IPJ Dâmboviţa, scrie Agerpres.

Făptaşii au fost arestaţi preventiv, iar trei dintre ei erau deja cercetaţi tot pentru agresiune sexuală, potrivit sursei citate.

„La data de 22 aprilie a.c., minorul de 17 ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar, la data de 23 aprilie a.c., a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Totodată, la data de 23 aprilie a.c., prin încheierea Judecătoriei Târgovişte, faţă de cei trei minori, de 15 şi 16 ani, s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Precizăm că cei trei se aflau deja sub măsura arestului preventiv fiind cercetaţi într-o altă cauză penală ce vizează săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, viol, tentativă la infracţiunea de viol, complicitate la tentativă la infracţiunea de viol şi complicitate la infracţiunea de viol”, mai precizează informarea transmisă de IPJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite