Antena 3 CNN Actualitate Antrenorul Mircea Rednic are COVID-19

Antrenorul Mircea Rednic are COVID-19

Gheorghe Hagi a reușit să dea o lovitură financiară și să-l vândă pe olandezul Kevin Luckassen cu 800.000 de euro celor de la Kayserispor. Însă, din păcate, după una caldă urmează și una rece: antrenorul Mircea Rednic a fost confirmat cu COVID-19.

Antrenorul Mircea Rednic are COVID-19
Sursa foto: Heota
de Gabriel Dano    |    03 Feb 2021   •   19:36

Tehnicianul în vârstă de 58 de ani va sta în izolare pentru următoarele două săptămâni. La fel și alți doi oameni din stafful FC Viitorul. Informaţia a fost furnizată chiar de clubul lui Gheorghe Hagi, printr-un comunicat oficial.

Astfel, Mircea Rednic va rata partidele cu CFR Cluj (joi), FC Voluntari (8 februarie) şi FC Argeş (12 februarie), toate în campionat. 

"În urma unei noi testări Covid-19, efectuată marţi de echipa noastră, rezultatele pentru antrenorul principal Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda sunt, din păcate, pozitive! Din această cauză, de comun acord cu antrenorul Mircea Rednic, care va conduce online şedinţele de pregătire în următoarele două săptămâni, pe banca tehnică a echipei noastre vor sta, în această perioadă, alţi doi antrenori din cadrul clubului nostru, Cătălin Anghel şi Cristian Sava. *Precizăm, de asemenea, că toate celelalte teste efectuate marţi, 02.02.2021, pentru jucători, staff-ul tehnic şi administrativ sunt negative!", transmite clubul FC Viitorul.

De la începutul pandemiei, fotbalul românesc s-a confruntat cu mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, atât în rândul jucătorilor, cât și în cel al saff-ului unor cluburi din Liga I şi Liga a II-a. Cazuri de coronavirus au fost depistate şi în cadrul loturilor naţionale de seniori, tineret şi juniori, dar şi în rândul arbitrilor.

 

 

Gheorghe Hagi a dat o mare lovitură financiară, după cum „Adevărul“ a scris aici, însă are şi probleme la Viitorul. Ultima dintre ele înseamnă pierderea antrenorului Mircea Rednic pentru următoarele două săptămâni. Tehnicianul de 58 de ani are COVID-19. Şi în aceeaşi situaţie se află şi doi oameni din stafful său. Informaţia a fost furnizată chiar de clubul Viitorul printr-un comunicat oficial. Drept urmare, Rednic va rata partidele cu CFR Cluj (joi), FC Voluntari (8 februarie) şi FC Argeş (12 februarie), toate în campionat. Ce a anunţat clubul Viitorul? *În urma unei noi testări Covid-19, efectuată marţi de echipa noastră, rezultatele pentru antrenorul principal Mircea Rednic, antrenorul secund Sorin Rădoi şi antrenorul cu portarii Ştefan Preda sunt, din păcate, pozitive! *Din această cauză, de comun acord cu antrenorul Mircea Rednic, care va conduce online şedinţele de pregătire în următoarele două săptămâni, pe banca tehnică a echipei noastre vor sta, în această perioadă, alţi doi antrenori din cadrul clubului nostru, Cătălin Anghel şi Cristian Sava. *Precizăm, de asemenea, că toate celelalte teste efectuate marţi, 02.02.2021, pentru jucători, staff-ul tehnic şi administrativ sunt negative!

Citeste mai mult: adev.ro/qnylv8

 

 

×
Subiecte în articol: COVID-19 Mircea Rednic
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close