Antena 3 CNN Actualitate Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, vizitat de hoți în timp ce se află în autoizolare: "Am fugit să iau un cuțit din bucătărie"

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, vizitat de hoți în timp ce se află în autoizolare: "Am fugit să iau un cuțit din bucătărie"

Cătălin Rădulescu, deputat PSD, aflat în autoizolare la domiciliu timp de 14 zile din cauza coronavirusului, a povestit că a fost vizitat de un hoț în această dimineață.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, vizitat de hoți în timp ce se află în autoizolare: "Am fugit să iau un cuțit din bucătărie"
15 Mar 2020   •   12:43

Când l-a văzut, a dat un pumn în geam și a mers să ia un cuțit din bucătărie, iar hoțul s-a speriat și a fugit. "Doamne ferește, nici în situația asta critică cu acest virus ucigaș, hoții nu stau acasă", a spus deputatul social-democrat.

"Asta mai lipsea! După ce că suntem autoizolați la domiciliu de serviciu în București 14 zile și nu am putut pleca acasă ca să nu ne îmbolnăvim familiile (nu ca alții din alte țări, care au fugit din zonele carantinate în România și în trei zile avem 121 bolnavi, 3500 în carantina și 15000 în autoizolare ), în această dimineață, la ora 8.45, în timp ce dormeam , am auzit o bubuitură puternică la ușa terasei și când am tras draperia, ce credeți, era un hoț care încerca să între peste mine în casă. Am dat un pumn la geam, am fugit să iau un cuțit din bucătărie și l-am văzut cum a sărit de pe terasă în curtea blocului vecin care este în amenajare . Doamne ferește, nici în situația asta critică cu acest virus ucigaș, hoții nu stau acasă! Dacă era o femeie sau un copil în casa! Multe se întâmpla în zilele astea", a povestit deputatul PSD Cătălin Rădulescu pe Facebook.

Cătălin Rădulescu, în centrul unui scandal în PSD după declarațiile făcute la adresa românilor din diaspora

Deputatul PSD a ajuns în atenția conducerii PSD Argeș zilele trecute, care a cerut suspendarea sa pe o perioadă de 12 luni, după afirmațiile sale referitoare la votanții din diaspora ai partidelor de dreapta care se întorc în țară în plină criză de coronavirus.

Deputatul le-a spus acestora că, după ce au votat ani de zile cu Iohannis, USR și PNL, acum fug din zonele de carantină ca să vină să îmbolnăvească "14-15 milioane de români care trăiesc în această țară". "Ați adus cu voi coronavirusul, nu cadouri pentru copiii și familiile voastre... Nu v-ati gândit niciun moment “manipulaților“ că aduceți moartea în țara din care ați plecat, mințind că veniți din alte zone din Italia sau din alte țări, voi care veneați la mitinguri și tipati cât de tare vă pasa de țara asta!", a mai spus Rădulescu.

PSD a anunțat că se delimitează de spusele acestuia, considerându-le "inacceptabile și iresponsabile".

"PSD Argeș se delimitează de declarațiile deputatului Cătălin Marian Rădulescu, declarații pe care le consideră inacceptabile și iresponsabile privind cetățenii români care revin în țară pe fondul pandemiei generată de noul coronavirus".

×
Subiecte în articol: Catalin Radulescu
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close