Antena 3 CNN Actualitate Locale Mascaţii din Braşov au greşit adresa şi au băgat în spital doi copii care s-au speriat

Mascaţii din Braşov au greşit adresa şi au băgat în spital doi copii care s-au speriat

Doi copii din Braşov au ajuns de urgenţă la spital, în această dimineaţă, după ce mascaţii au greşit adresa unei locaţii unde urma să efectueze o percheziţie şi au spart uşa casei în care cei doi copii locuiesc cu mama lor.

Mascaţii din Braşov au greşit adresa şi au băgat în spital doi copii care s-au speriat
13 Feb 2020   •   11:09

Tânăra mămică şi cei doi copii ai ei, în vârstă de opt şi zece ani, au trecut prin clipe de groază, în această dimineaţă, atunci când mascaţii le-au spart uşa casei.

Poliţiştii şi procurorii efectuau zeci de percheziţii într-un dosar de grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice şi au greşit adresa unei locaţii, atunci când au intrat în casa în care locuiesc cei doi copii cu mama lor.

Strigătele mascaţilor i-au trezit din somn pe cei doi copii, care apoi s-au refugiat în camera mamei lor şi au suferi atacuri de panică.

"Nu știam ce să fac, le-am dat actele, le-am spus că este o greșeală, dar tot insistau cu mandatul de percheziție, copiii plângeau. Cei mici erau foarte speriați. Am chemat Ambulanța au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înțeleg urgența, dar totuși, ce Dumnezeu, suntem oameni…intră și ne omoară iar apoi își cer scuze. Nu au ascultat nimic. M-am prezentat, le-am spus cum mă cheamă, ei nimic strigau continuu ‘Unde-i, undei?’ și-mi fluturau hârtiile alea de nici nu apucam să văd pe cine caută", a declarat mama copiilor pentru brasovstiri.ro.

După ce au realizat că au greşit uşa, mascaţii au intrat în corpul de casă vizat, acolo de unde au şi reţinut doi suspecţi.

"În această dimineață, polițiști din cadrul BCCO Brașov, sub coordonarea procurorilor DIICOT-ST Brasov,în colaborare cu polițiști din cadrul SCCO Vâlcea, SCCO Brăila și cu sprijinul IPJ Brașov-Serviciul Criminalistic, luptători din cadrul SAS Brașov, au efectuat 20 de percheziții în județele Brașov,Vâlcea și Brăila. În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la o grupare infracțională organizată, care în perioada august 2018-decembrie 2019 a acționat pe teritoriul SUA, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice.

De asemenea, în aceeași cauză, concomitent au fost efectuate percheziții în Ungaria și Germania.  În Brașov au fost efectuate 18 perchezitii domiciliare, pentru care exista mandate de perchezitie domiciliara la domiciliul persoanelor suspecte, precum și în locații unde existau indicii că persoanele cercetate ar locui fără forme legale", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Brașov
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close