Antena 3 CNN Actualitate Premierul Ludovic Orban a ieșit să bea bere în Centrul Vechi

Premierul Ludovic Orban a ieșit să bea bere în Centrul Vechi

Premierul României, Ludovic Orban, a profitat de deschiderea teraselor și a ieșit, sâmbătă seara, să bea bere în Centrul Vechi.

Premierul Ludovic Orban a ieșit să bea bere în Centrul Vechi
06 Iun 2020   •   21:57

Orban a luat terasă după terasă, împreună cu echipa de consilieri. Premierul se află acum în a șasea terasă și a băut două beri, după trei ore de prezență în Centrul Vechi.

Ludovic Orban a fost însoțit de trei persoane, printre care Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, și Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei.

Premierul a fost foarte deschis și a stat de vorbă și cu jurnaliștii în timpul ieșirii sale în oraș. "Mă aduce în Centrul Vechi o negociere cu Horeca. Am fost invitat de o gazdă bună la o plimbare în Centrul Vechi și am răspuns cu mare bucurie. Îmbinăm utilul cu plăcutul. Discutăm ce va urma să vină în perioada următoare".

Întrebat ce va urma după data de 15 iunie, Orban a mărturisit că va anunța după ce vor fi luate deciziile.

Premierul a mărturisit că este mulțumit de felul în care s-au aplicat restricțiile la nivelul localurilor din București.

"Cu siguranță, sunt mulțumit. Afară nu e obligatorie purtarea măștii, e important să se stea câte patru la masă, să respecte o minimă distanță fizică de protecție. E o atmosferă plăcută, încetul cu încetul Centrul Istoric își revine".

Ultima ieșire în Centrul Vechi a făcut-o înainte de perioada pandemiei, a mai spus premierul.

Cât despre oamenii pe care i-a văzut în drumul său, premierul a spus: "Oamenii se bucură că pot să iasă după atâta timp de stat în casă, după atâtea restricții".

Premierul Ludovic Orban a ieșit să bea bere în Centrul Vechi

×
Subiecte în articol: centrul vechi Ludovic Orban
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close