Antena 3 CNN Coronavirus Primul set de vaccinuri anti-COVID va ajunge în România în 2021

Primul set de vaccinuri anti-COVID va ajunge în România în 2021

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, în conferință de presă, că primul set de vaccinuri împotriva coronavirusului vor ajunge în România la începutul anului 2021.

Primul set de vaccinuri anti-COVID va ajunge în România în 2021
Sursa foto: Pixabay.com
de Silvia Țigănilă    |    25 Noi 2020   •   19:20

”Nu există încă niciun vaccin agreat la nivel european și, în măsura în care va exista un astfel de vaccin, el va fi livrat în condițiile în care s-a angajat firma respectivă în contractul cu UE. UE a întocmit contracte prealabile cu mai multe firme care au șanse să producă un astfel de vaccin, în funcție de numărul de doze disponibile ele vor ajunge și la noi.

Împărțirea întregului număr de doze care se livrează la un moment dat se face proporțional cu populația din fiecare țară și atunci în măsura în care va veni primul vaccin, al doilea, al treilea și așa mai departe, prima tranșă, a doua tranșă, a treia tranșă, UE se va îngriji ca împărțirea să fie echitabilă”, a spus Klaus Iohannis.

Potrivit președintelui, în România primul set de vaccin împotriva COVID-19 va ajunge la începutul anului viitor, cel mai probabil.

”La noi este foarte probabil ca primul set, cel cu care va fi vaccinat în esență personalul medical, să ajungă la începutul anului viitor”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Coronavirus în România, 25 noiembrie 2020. 1205 pacienţi internaţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 168 de noi decese, 9.739 de persoane infectate cu COVID, în timp ce la ATI sunt internaţi 1205 de pacienți.

Citiți și: Iohannis: PSD s-a supărat foarte tare că aseară am fost foarte franc și am spus lucrurilor pe nume

×
Subiecte în articol: presedinte coronavirus Klaus Iohannis
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close