Antena 3 CNN Timp liber Film Game of Thrones. Kit Harington a ajuns la dezalcoolizare după finalul ultimului sezon al celui mai urmărit serial

Game of Thrones. Kit Harington a ajuns la dezalcoolizare după finalul ultimului sezon al celui mai urmărit serial

Kit Harington, cel care interpretează rolul lui Jon Snow în „Game of Thrones, a ajuns la dezalcoolizare după finalul celui mai urmărit serial.

Game of Thrones. Kit Harington a ajuns la dezalcoolizare după finalul ultimului sezon al celui mai urmărit serial
Sursa foto: foto- Facebook
de Claudia Simion    |    29 Mai 2019   •   11:16

Actorul de 32 de ani a jucat în opt sezoane din Game of Thrones, dar se pare că finalul a reprezentat o perioadă deosebit de stresantă pentru el. 

Se pare că Kit s-ar fi simțit epuizat și ar fi petrecut ultima lună într-un centru de dezalcoolizare de lux, din Connecticut, unde a fost tratat pentru stres și problema lui cu alcoolul. 

„Kit a decis să folosească această pauză din programul lui ca pe o oportunitate de a petrece timp într-un centru de recuperare și să lucreze la problemele personale”, a spus unul dintre reprezentații actorului. Nu a oferit și alte detalii. 

Zvonurile care circulă spun că actorul a ajuns la centrul respectiv cu câteva săptămâni înainte ca ultimul episod să fie difuzat pe TV și că practică meditația și face terapie cu ajutorul unor specialiști pentru a combate stresul și emoțiile negative. 

Soția lui, actrița Rose Leslie, îl sprijină foarte mult în această perioadă, potrivit Mirror, care citează PageSix.

×
Subiecte în articol: Game of Thrones
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close