Avertismentul unui oficial rus: există în continuare riscul izbucnirii unui RĂZBOI NUCLEAR

Postat la 12 septembrie 2019 62 afişări

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Ryabkov, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe organizate de agenţia de presă TASS, că în actualul context internaţional încă există riscul izbucnirii unui război nuclear, informează agenţia pe site-ul său.

Avertismentul unui oficial rus: există în continuare riscul izbucnirii unui RĂZBOI NUCLEAR

„Există riscul izbucnirii unui război nuclear. Se observă o dinamică negativă în ultimul an”, a mai spus acesta.

Potrivit oficialului, mişcările partenerilor occidentali sunt din ce în ce mai agresive şi bazate pe emoţii. „Ei evită discuţiile privind diverse subiecte, blochează canalele de comunicare, strică arhitectura sistemului de control al armelor şi abordează în mod intenţionat o direcţie distructivă în ceea ce priveşte mecanismele eficiente din domeniul securităţii şi stabilităţii, care au fost în vigoare zeci de ani”, a mai spus Ryabkov.

„Acesta este un comportament foarte periculos şi iresponsabil. Ar putea să ducă la consecinţe negative pentru stabilitatea strategică”, a adăugat oficialul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nuclear,
razboi,
risc,
oficiali

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.