In ce vrea să transforme Primăria Capitalei 600 de autobuze vechi ale STB

Postat la 28 iunie 2020 317 afişări

In ce vrea să transforme Primăria Capitalei 600 de autobuze vechi ale STB

 Un număr de 600 de autobuze vechi ale STB vor fi modernizate şi transformate în autobuze de tip GNC (gaz natural comprimat) cu normă de poluare Euro 6 sau în troleibuze, anunţă, duminică, Primăria Capitalei.

Proiectul vizează reducerea emisiilor poluante.

Astfel, 500 de autobuze Mercedes Citaro Euro 3 şi Euro 4 vor fi transformate în autobuze propulsate cu gaz natural comprimat (GNC, cu normă de poluare Euro 6), iar 100 în troleibuze.

Restul de până la 1.000 de autobuze Mercedes Citaro vor fi modernizate într-o etapă ulterioară a proiectului.

Vehiculele vor suferi transformări esenţiale, inclusiv prin reamenajarea interioarelor şi dotarea lor cu aer condiţionat şi cu echipamente moderne de comunicaţii.

Proiectul prevede, de asemenea, construirea a trei staţii de alimentare, în trei autobaze care vor fi modernizate, staţii necesare pentru încărcarea rapidă cu combustibil a autobuzelor.

Transformarea în troleibuze a celor 100 de autobuze Mercedes Citaro Euro 3 va avea loc concomitent cu extinderea reţelei de contact aferente în unele zone deficitare - Gara de Nord, B-dul Ion Ionescu-Siseşti, Berceni.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
autobuze,
capitala,
primaria capitalei

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.