National

Andra-Sabrina Pleşa, fiica vitregă a lui Marcel Vela, funcție importantă în Guvernul României

Publicat: 14 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Andra-Sabrina Pleşa fiica vitregă a lui Marcel Vela funcție importantă în Guvernul României
Premierul Florin Cîțu a numit-o pe Andra Pleșa în funcția de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

Andra-Sabrina Pleşa, fiica vitregă a lui Marcel Vela, a primit o funcție importantă în Guvernul României. Premierul Florin Cîțu a numit-o pe Andra Pleșa în funcția de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Andra Sabrina este iubita fostului ministru liberal al Sportului, Ionuț Stroe.

Fiica vitregă a lui Marcel Vela a candidat anul trecut pentru funcția de primar al Caransebeșului, din partea PNL, dar a pierdut.

Andra-Sabrina Pleşa, funcție importantă în Guvernul României

Premierul Florin Cîțu a numit-o pe fiica partenerei de viaţă a fostului ministru de Interne Marcel Vela, Andra-Sabrina Pleşa, în funcția de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Andra Pleșa este iubita fostului ministru liberal al Sportului, Ionuț Stroe.

”În temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 alin. (1) din Legea nr. 95/2016 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 997/2016 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate şi privind modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Andra-Sabrina Pleşa se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate”, este decizia pblicată în Monitorul Oficial.

Decizia prim-ministrului de numire a Andrei Pleșa în funcție vine la scurt timp după scandalul de la Apele Române, acolo unde o fostă ospătăriță a fost angajată pe post de inginer la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad. În acel moment, Florin Cîțu a avut o reacție extrem de dură, precizând că își dorește că în mandatul său să dispară nepotismul.

„V-am spus foarte clar în acest mandat oprim nepotismul, oprim acest conflict de interese, dar nu o putem face peste noapte”, declara la acea vreme Florin Cîțu.

Andra-Sabrina Pleşa a candidat la Primăria Caransebeșului

La alegerile locale din toamna anului trecut, fiica partenerei de viaţă a fostului ministru de Interne Marcel Vela a candidat pentru funcția de primar al Caransebeșului, din partea PNL, dar a pierdut. A ajuns însă consilier local, fiind înscrisă pe lista deschisă de Marcel Vela.

„A fost o campanie frumoasă în care am avut ocazia să cunosc oameni care mi-au dat încrederea și curajul de a candida! Alegerile de ieri, sunt pentru mine un câștig, pentru că am reușit să coagulez o echipă de tineri care vor rămâne la fel de activi și de prezenți în viața orașului, pentru că am reușit să creez o dezbatere reală despre proiectele bune și necesare pentru municipiu și pentru că, în tot acest timp, am consolidat colaborări oneste și am descoperit prietenii sincere. (….) Îl felicit pe Felix Borcean pentru reușită. De acum înainte, voi fi doar avocatul caransebeșenilor și voi rămâne atentă că așteptările lor să nu fie înșelate”, a scris Pleșa pe Facebook.

Despre viață privată a Andrei se știu puține. Aceasta se iubește cu Ionuț Stroe, fostul ministru al Sporturilor, de la sfârșitul anului 2020.

Adauga un comentariu