National

Numerele extrase duminică, 28 iunie, la extragerea Loto

Publicat: 28 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Numerele extrase duminică 28 iunie la extragerea Loto
Loteria Română

Duminică, 28 iunie 2020, Loteria Română a organizat noi trageri pentru Loto 6 din 49, Joker, Noroc, Super Noroc, Loto 5 din 40 şi Noroc Plus. Mai jos vă punem la dispoziție numerele extrase.

Loto 6/49: 35, 13, 33, 27, 16, 5

Loto 5/40: 36, 10, 25, 5, 38, 39

Noroc: 4805922

Noroc Plus: 677726

Super Noroc: 816199

Joker: (3) – 11, 38, 29, 10, 36

„Rețeta” unui avocat în Iași pentru a câștiga premiul cel mare la Loto 6/49! A dat în judecată Loteria pentru că nu i-a acceptat biletul câștigător!

Un avocat ieșean a dat în judecată Compania Națională Loteria Română SA. Acesta cere despăgubiri în valoare totală de peste două milioane de lei. Bărbatul susține că i s-a refuzat dreptul de a juca un bilet la Loto 6/49. Reclamantul a adăugat că, a doua zi, a constatat cu stupoare că toate cele șase numere pe care voia să le joace au ieșit și că, astfel, ar fi fost singurul câștigător la extragerea organizată de Dragobete

Cel mai ghinionist avocat ieșean a decis să acționeze în judecată CN Loteria Română SA, după o întâmplare demnă de nuvelele lui Ion Luca Caragiale. Astfel, avocatul stagiar Bogdan Mihail Zamfir (49 de ani) i-a chemat la bară pe reprezentanții Loteriei Române. Bărbatul le solicită magistraților din cadrul Tribunalului Iași să oblige Loteria la plata unor despăgubiri în valoare de 2.185.420 de lei. Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al cauzei civile, după care magistrații vor asculta ce au de spus ambele părți implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz, în premieră pe rolul instanțelor ieșene.

Un bilet de Dragobete

Reclamantul a relatat în cererea adresată instanței că solicită plata sumei amintite, drept prejudiciu, pentru refuzul Loteriei Române de a încheia un contract pe data de 26 februarie 2017.

„În ziua respectivă mă deplasam cu un autoturism, împreună cu un coleg de serviciu, dinspre supermarketul Metro Cash & Carry, din comuna Miroslava, pe DN 28 Iași – Târgu Frumos, de unde am cumpărat materiale pentru societatea la care lucrez, apoi am mers către strada Cuza Vodă, pentru a le descărca. Pe drum, la ora 15:50, am oprit la unitatea Loteriei Române din strada Păcurari, deoarece voiam să iau un bilet la Loto 6/49. Extragerea avea ora-limită 16:00, impusă de regulament pentru a putea juca bilete. Deși se efectuau operațiuni la terminalul de joc, o femeie mi-a refuzat dreptul de a încheia contractul de joc, pe motiv că jocul ar fi fost «închis de la București»”, a menționat Bogdan Zamfir.

Amenințat cu butonul de panică

Acesta a adăugat că a încercat să îi explice femeii că mai erau zece minute disponibile pentru a juca un bilet, că biletul era un cadou, extragerea fiind organizată de Dragobete, că nu ar fi durat foarte mult plasarea acelui tichet, precum și că, dacă s-a modificat ora-limită, Loteria avea datoria să anunțe acest lucru.
Reclamantul a mai spus că, în acel moment, femeia l-ar fi amenințat că va apăsa „butonul de panică”, astfel încât ieșeanul a decis să meargă la o unitate a Loteriei Române din cartierul Tătărași, mai exact de pe strada Vasile Lupu. Numai că bărbatul a ajuns acolo la ora 16:03, iar angajații unității l-au anunțat că posibilitatea de a juca se încheiase de 2-3 minute.

Înregistrări video

Bărbatul a mai afirmat că angajații unității din Tătărași îi spuseseră că, duminica, jocul nu se încheiase niciodată mai devreme de ora 16:00.

„A doua zi am constatat că cele șase numere erau identice cu ale mele. Mai mult, nimeni nu nimerise acele numere, fiind înregistrat un report la categoria I. Fondul de câștiguri era de 2.185.420 de lei. Am consultat Regulamentul pe site-ul Loteriei Române și am constatat că aceasta și-a încălcat propriul regulament”, a subliniat ieșeanul.

Potrivit informațiilor oferite de Loterie, la extragerea 6/49 din data de 26 februarie 2017, numerele câștigătoare au fost: 22, 31, 30, 4, 42 și 39, suma reportată fiind, într-adevăr, cea de 2.185.420 de lei.
Reclamantul a mai spus că, inițial, a acționat în judecată Loteria și a solicitat, ca probe, înregistrările audio-video din cele două agenții (din Păcurari și Tătărași – n.r.), pentru a demonstra că a fost prezent și că a vrut să joace biletul respectiv. Potrivit reclamantului, Loteria ar fi refuzat să prezinte în instanță înregistrările respective, susținând că suportul de înregistrare ar fi fost virusat.

„Loteria a împiedicat cu bună știință administrarea probei. Pe 17 martie 2017, am formulat o reclamație la ANPC, care a redirijat-o către Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc (ONJN). Pe data de 20 aprilie 2017, ONJN a respins plângerea mea. Am formulat un recurs, dar ONJN l-a tratat ca pe o nouă petiție și a dispus clasarea”, a încheiat bărbatul.

Acesta a mai solicitat să îi fie aprobată și proba cu un martor, care să confirme povestea ieșeanului.

Click aici pentru a citi continuarea articolului

Adauga un comentariu