Acasă » Știri » Perseide 2019. Cum poți vedea ploaia de meteori

Perseide 2019. Cum poți vedea ploaia de meteori

De: Alina Dragusin 12/08/2019 | 00:00
Perseide 2019. Cum poți vedea ploaia de meteori

Perseide 2019. În câteva ore urmează un fenomen astronomic inedit, care este așteptat an de an cu multă nerăbdare de specialiști, dar și de oamenii simpli. Pe lângă amintirile vizuale, fotografiile extraordinare surprinse în această noapte specială, cei mai mulți dintre cei care admiră ploaia de meteori își pun dorințe, pentru că, potrivit tradiției, acestea se împlinesc într-un timp relativ scurt. Faza maximă a curentului de meteori a Perseidelor va putea fi admirată de pe teritoriul ţării noastre în noaptea de 12 spre 13 august începând cu ora 22:00, dar și în noaptea de 13 spre 14 august. Există două trucuri esențiale ca să poți vedea acest fenomen astronomic spectaculos.

Perseide 2019. Cum poți vedea ploaia de meteori

Termenul de “Perseide” reprezintă o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Originea numelui acestei “ploi” este datorită punctului de unde par să apară, numit radiant, aflat în constelația Perseu. Numele provine parțial și din cuvântul grecesc “Περσείδες” (Perseides), un termen care se găsește în mitologia greacă ce se referă la fiii eroului mitologic Perseu.

Cunoscut și sub denumirea de “ploaie de meteori”, cel mai spectaculos fenomen astronomic are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu – în limba latină “Perseus” – este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În 2019, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe 17 iulie şi se va încheia spre sfârșitul acestei luni: 24 august. În luna august, aceasta este vizibilă după miezul nopţii, potrivit timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.

Dacă vrei să vezi ploaia de meteori în noaptea de 12 spre 13 august sau în următoarea noapte, specialiștii îți recomandă să mergi în zone ferite de lumină. În plus, dacă îți dorești să te bucuri de peisajul nocturn, indicat este să te deplasezi într-o zonă a orașului ferită de aglomerație. Din zonele cu cer curat și, desigur, în funcție de locul în care te afli, poți vedea până la peste 150 de meteori pe oră, conform timeanddate.com. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Fiica lui Țiriac, APARIȚIE RARĂ în COSTUM DE BAIE! Avem imaginile: „M-am îndrăgostit”
Fiica lui Țiriac, APARIȚIE RARĂ în COSTUM DE BAIE! Avem imaginile: „M-am îndrăgostit”
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani. Prima soție a avut 17 ani
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Adevărul despre despărțirea dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu: ,,N-am putut să mă ridic din pat”. Cum l-a afectat pe artist procedura secretă și când a avut loc, de fapt, separarea celor doi
Adevărul despre despărțirea dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu: ,,N-am putut să mă ridic din...
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul chiar în ședința de guvern
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei....
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai fi la fel pentru ele
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai...
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Scandal uriaș în showbizul românesc. Protagoniști, Smiley, Damian Drăghici și Dinu Maxer
Scandal uriaș în showbizul românesc. Protagoniști, Smiley, Damian Drăghici și Dinu Maxer
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de ziua ei de naștere
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
Gabriela Lucuțar, ”Regina Întunericului”, are trei copii. Cum arată micuții concurentei de la Chefi la Cuțite
Gabriela Lucuțar, ”Regina Întunericului”, are trei copii. Cum arată micuții concurentei de la Chefi la...
Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice
Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice
Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un duhovnic care “deschide cartea”
Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un...