Când se vor fabrica primele modele electrice Dacia

Directorul Renault Europa a anunțat că modelele Dacia fabricate la Mioveni vor avea și versiuni electrice în termen de doi-trei ani.

„Dacia va prelua tot ce oferă Renault la capitolul electrificare, pentru că vom fi nevoiţi să electrificăm acest brand, indiferent dacă vorbim de maşini full-electrice sau de hibrizi. Principalul argument de achiziţie pentru modelele Dacia este raportul calitate-preţ, iar o parte din această filosofie este faptul că Dacia preia tehnologia disponibilă în gama Renault, dar cu o mică întârziere. În final, toate mărcile trebuie să treacă la electrificare, pentru că e un trend inerent. Cred că în doi sau trei ani vom electrifica Dacia”, a declarat Philippe Buros, directorul Renault Europa, într-un interviu pentru revista Automotive News, potrivit Digi24.ro.

Potrivit directorului Renault Europa, clienții mărcii sunt din ce în ce mai receptivi la ideea de electrificare: „Când Dacia a început să crească (în popularitate) majoritatea clientelei noastre din Franța era din zone rurale, dar astăzi avem o mulțime de cumpărători din orașe, precum în Paris. Iar ei vor o Dacia electrică. Însă vor una care să fie mai accesibilă ca preț decât un Renault electric.”

Cu toate că problema electrificării este una actuală, oficialii Renault consideră că nu este încă momentul pentru un debut electric (sau hibrid) în gama Dacia. Motivul este legat de costuri în raport cu normele de emisii, : „Problema costurilor pentru reducerea emisiilor este că prețul mașinii crește cu 1.000-1.500 de euro. La un autoturism de 100.000 de euro, costurile sunt absorbite mai ușor. Dacă mașina costă însă 8.000-9.000 de euro, asta înseamnă cu 10% sau mai mult. De aici și întârzierea implementării (tehnologiilor Renault în Dacia), întrucât încercăm să așteptăm cât de mult putem pentru a amortiza costurile noilor tehnologii.”

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. RENAULT R&D are deja pe masa modelul Dacia Electric. Functioneaza cu 2 baterii de lanterna AAA si are greutatea de 50 grame.
    Modelul este construit din materiale composite si se adreseaza prescolarilor si celor cu pensii speciale care nu stiu pe ce sa-si mai cheltuie banii.

  2. Mda … si mai ales modelele (electrice, in urma aparitiei) Renault Trafic, Renault Captur si, cel mai nou, de doar citeva zile, Renault Evasion ! Toate cu mecla lui Carlos Ghosn in locul siglei Dacia ! (Carlos Ghosn care va saluta, simpaticilor, din Liban !)

  3. Iarna ai nevoie de caldura , incalzirea cu energia de la baterii este o problema . Ramai inzapezit la un drum lung si trebuie sa astepti de exemplu peste 24 de ore ( s-a intamplat multora ), cum te incalzesti ? Vara consumi mult curent pt aerul conditionat …Bateriile te lasa undeva pe camp , intre localitati , ce faci ? Telefonezi pt a fi tractat , dar daca am un diesel sau benzinar nu am nicio problema !

  4. Nici o problema, no problem ! Daca ai noroc si vint din spate poti ajunge, cu rabdare, tutun si cu vele, la Birlad, daca vintul bate insa din fata orice ai face … „toate drumurile duc la Roman” … Sau, daca ai sansa unei zile cu soare, bateriile cu panouri solare te scot din incurcatura … e drept ca, la o suprafata de 200 de mp de panouri, nu mai trece nimeni pe sosea …

  5. Bravo DACIA! In zece ani, parcul auto va fi covarsitor pe tractiune electrica. Automobilele clasice nu vor mai avea pret. Scapati-va de ele din timp!

  6. Toti vor cumpara bateriile lui Elon Musk. Tesla este cu zeci de ani inaintea tuturor in materie de baterii.

  7. Cei care lauda si incurajeaza masinile electrice probabil ca au si timp la discretie ca sa faca, sa zicem, un traseu Bucuresti-Timisoara si sa astepte la nesfirsit incarcarea bateriei ((o publicitate tembela pe care am vazut-o acum ceva timp, am impresia ca la Renault electric, indemna la mincarea unui „senvici” cit timp se incarca bateria ! probabil ca, la cit dureaza operatiunea, soferul devine rapid obez !), dar si bani cacalau, petru a-si cumpara o masina electrica la un pret de cel putin doua ori mai mare decit una clasica, la performante de multe ori chiar inferioare ! Ca intrebare suplimentara, pentru asa-zisii „ecologisti” : electricitatea care va incarca bateriile, cam cum credeti ca e obtinuta ? … (cu toate aceste argumente, eu zic ca pertinente, probabil ca asa se va intimpla, din pacate : niste baieti „smecheri”, in complicitate cu niste politicieni legiuitori nelegiuiti, vor pune laba pe piata masinilor electrice si le vor impune …)

  8. Tesla fabrica baterii care asigura autonomie de mers pentru distante mai lungi ca Bucuresti-Timisoara. De ce crezi ca nemtii au acceptat ca Tesla sa construiasca in tara lor cea mai mare fabrica din Europa de auto electrice?

  9. Da, ai dreptate, mai ales ca Tesla e si o masina foarte populara si accesibila (i se zice „masina saracului”) Eu cel putin am pe scara blocului trei frezori si cinci bucatarese care numai in Tesla „se dau” toata ziua, iar guvernantele tot in Tesla le duc copiii la scolile particulare ! … Auzi, ai avut noroc de-o mostenire de pe la vreun unchi din Luxemburg sau Monaco, ca sa poti sa-ti iei Tesla ? Ca eu, mai departe de etapa „magnetofon” n-am trecut, iar la cea numita „masina”, poate doar daca ma vezi la stiri seara, cind ma salta DNA-ul …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.