Cinci ani de la tragedia aviatică din Apuseni

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion au fost comemoraţi în Apuseni, de circa 100 de oameni, între care rude, prieteni şi localnici, la cinci ani de la tragedia aviatică în care cei doi şi-au pierdut viaţa. Fosta soţie a pilotului, Romaniţa Iovan, şi fiul său, Albert, au fost prezenţi la slujbă.

Romaniţa Iovan împreună cu fiul său, Albert, au urcat, alături de prieteni şi de localnici până în satul Giurgiuţ din comuna Horea, zona cea mai apropiată de locul accidentului în care au putut să ajungă din cauza zăpezii foarte mari din Apuseni, pentru a participa la slujba de pomenire a soţului său, pilotul Adrian Iovan, şi a studentei Aura Ion, care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii aeronavei.

Potrivit primarului comunei Horea, Nicola Marian, alături de familie au fost prezenţi la comemorare circa 100 de oameni, localnici şi prieteni veniţi de la Bucureşti. A fost oficiată o slujbă de pomenire, sâmbătă, în aer liber, după care a fost organizată o masă la căminul cultural din sat.

În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munţii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate atunci la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie 2014, la o zi după accident, medicul Radu Zamfir a fost externat. Medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie 2014, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi o zi mai târziu. Copilotul Răzvan Petrescu a stat, după accident, o lună în spital, apoi a fost reinternat şi operat de mai multe ori la picioare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Cine a fost comemorat?
    Ala care dupa ce a impuscat un om a incalcat toate regulile din aviatie si nu doar ca a murit in accident ul provocat de le, dar a mai luat un pasager cu el pe lumea ailalta?

    • Acestui deme—t trebuia sa i se retraga licienta de zbor.Elementul asta impuscase asa de nebun un caine care era plimbat de stapana lui’?Asa a si murit ca acel caine in chinuri.Pacat ca a mai luat si alte vieti cu el.

  2. DOUA MIZERII HUMANOIDE: Adrian si Marco FAC UMBRA PAMANTULUI. D-ZEU SA-I TINE IN PACE PE CEI CE AU MURIT INCERCAND SA FACA UN GEST NOBIL, SA AJUTE SEMENII!RESPECT SI PLECACIUNI CELOR DECEDATI! UN LUCRU SA NU UITAM: ROMATSA, o institutie securoida tot activeaza in tarisoara asta si scursuri humane din companie SUG active monetare incredibil de mari ptr. incompetenta!. VA RUGAM MULT, D-NILOR GUVERNANTI: DESFIINTATI ACEATA INTREPRINDERE NUMITA ROMATSA. E O PAGUGA LA ECOMONIA ROMANIEI! PLECACIUNE SI PETENTA D-LUI IOVAN SI D-SOAREI ION. D-ZEU SA-I AIBE IN GRIJA LUI; SUNT(in inimile celor cei apreciaza) SI AU FOST OAMENI BUNI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.