Rafila, printre propunerile de premier: „Acum un sfert de oră am aflat și eu”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a spus duminică seară că și Alexandru Rafila este o posibilă propunere de premier, alături de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Vasile Dâncu.

”Vom decide în conducerea partidului care este propunerea noastră de premier și vom merge la consultări cu președintele Iohannis, pentru că suntem partidul care a câștigat alegerile”, a spus Ciolacu. Liderul PSD a susținut totodată că Ludovic Orban nu mai are cum să fie premier.

„Este evident că domnul Ludovic Orban nu mai poate să fie prim-ministrul României după acest vot al românilor. Faptul că PSD este pe primul loc înseamnă un vot împotriva actualului Guvern care şi-a bătut joc în gestionarea pandemiei. Haideţi să ne aducem aminte cu închiderea pieţelor, a bisericilor, a şcolilor şi cred că românii i-au transmis un semnal foarte clar, că România trebuie să aibă un Guvern cu specialişti capabili să gestioneze actuala criză sanitară şi, nu în ultimul rând, criza economică în care ne aflăm”, a declarat Ciolacu, la Antena 3.

Întrebat pe ce se bazează când consideră că preşedintele Klaus Iohannis va ţine cont de faptul că PSD a câştigat primul loc la alegerile parlamentare şi îi va considera pe social-democraţi prima opţiune pentru un nou Guvern, Ciolacu a spus: „Mă bazez pe faptul că în acest moment s-a terminat campania electorală. Până acum, preşedintele Iohannis a fost purtătorul de cuvânt şi vârful de lance al PNL. Presupun că şi-a dat seama şi domnia sa că este cazul să se întoarcă la Cotroceni şi să devină preşedintele tuturor românilor şi să încheie această perioadă de dezbinare a românilor şi să se aplece asupra problemelor evidente pe care le au românii. Nu cearta între preşedinte şi PSD este o prioritate pentru români”.

Alexandru Rafila a declarat ulterior că propunerea e o surpriză și pentru el.

„Nu am avut nicio discuție până acum, este o chestiune la care trebuie să reflectez. Probabil domnul Ciolacu a menționat-o ca pe una dintre propuneri. Nici nu am avut timp să mă gândesc la așa ceva, pentru că acum un sfert de oră am aflat și eu despre această propunere. Nu funcția în sine este importantă, ci responsabilitățile pe care le implică. Primul lucru pe care trebuie să îl faci ca premier este să formezi un guvern din profesioniști. Eu văd în momentul de față 3-4 zone critice: Sănătatea, Educația, partea de Finanțe și cea Economică, care necesită măsuri care pot să nu fie extrem de populare, dar trebuie să scoată țara din impas. Ca să poți gestiona Economia, trebuie să redresezi Sănătatea, ceea ce este prioritar acum”, a spus Rafila.

Prima reacție după vot

Românii au arătat că e nevoie de o schimbare, au sancționat batjocura, a declarat Marcel Ciolacu, după ce, potrivit estimărilor unui exit-poll realizat de CURS-Avangarde, social-democrații au câștigat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare.

„Românii au arătat că e nevoie de o schimbare. Le mulțumesc tuturor românilor care au avut încredere în noi. Le mulțumesc că au sancționat această batjocură la adresa României. E novoie de un guvern capabil, care are soluții. Le mulțumesc românilor că au mers la vot că și-au invins teama”, a zis Marcel Ciolacu.

El a mai afirmat că în acest moment PSD are un avantaj.

De asemenea, liderul social democrat a făcut un apel către toți reprezentanții PSD din secții să numere voturile ”în mod corect, cinstit și să nu părăsească secțiile de votare să se întâmple ca la Sectorul 1”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Romanii au votat cu PSD ca sa nu cada tzara pe mana strainilor dar voi suntezi aproape zero. La prima ocazie daca nu va schimbati ideologia globalista o sa luati si voi UIE

  2. „Mihaela Dragostea mea ” Ciolacu,care a cazut de la 46% in fostul Parlament la 30% astazi:))care „schimbare „?

  3. Am o intrebare pentru unii de aici : ia spuneti, credeti ca PSD va mareste pensiile cu 40 %? Sau ca scoate carantina ? Sau ca refuza vaccinurile anticovid ? Garantez ca nu. Dar teapa, PSD nu va castiga.

  4. Paduchele asta securist si prafolog ar mai lipsi ca premier pentru ca pesedeul sa dispara definitiv. Noroc ca Ciollacul va fi dat jos din functia de sef al partidului. Este prea natang pentru acel post.

  5. ROMANII NU AU ARATAT CA ESTE „NEVOIE DE SCHIMBARE”. ROMANII AU ARATAT CA S-AU SATURAT DE VOI TOTI, SECURISTII MASONI CARE CAPUSEAZA ROMANIA SI NU AU VOTAT! NU AU „TATOV” SISTEMUL, DAH TOVARASHI, ACESTA ESTE CRUDUL ADEVAR ! VOI ATI REPREZENTAT „PUTOAREA POLITICA” SI INAINTE SI NU ATI FACUT NIMIC, BA DIMPOMTRIVA NUMAI RAU ROMANIEI SI ROMANILOR. ATI ACCEPTAT LEGI NECONSTITUTIONALE SI ATI ACCEPTAT SA RECUNOASTETI HOTARARI SI DECIZII GUVERNAMENTALE NELEGALE! HAI SIKTIR TICALOSI CRIMINALI CE SUNTETI ! ACUM II PROPULSATI LA INAINTARE PE CRIMINALII MENGELE ANTI-ROMANI LA INAINTARE: RAFILA, CERCIEEEEL SI ALTI DEVIATI VANDUTI ACELUIASI SISTEM CORUPT BRAND CHINA! TOVARASHI NU EXISTA BINE CU FORTA ! CE FACETI VOI IN FORMA CONTINUATA DIN MARTIE ESTE DIC-TA-TU-RA !!

  6. Psd-ul astia sunt dusi cu pluta!
    Ramin si ei din categoria secaturilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.