Consiliera Laurei Codruţa Kovesi, audiată la Secţia Specială

Judecătoarea Dana Tiţian, s-a prezentat la sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că fosta consilieră a Laurei Codruța Kovesi la DNA a fost chemată pentru audieri în dosarul fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea.
La intrarea în sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) judecătoarea nu a făcut niciun fel de declarații în fața jurnaliștilor.
Fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu sunt cercetați de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru constituire de grup infracţional organizat. Cei doi sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Titlul corect : Consiliera Laurei Codruţa Kovesi, audiată la SS ”
    Hauptmann SS „Cap de mort”Adina,fata batrana a PSD, si-a pregatit instrumentarul de tortura
    Vlad Cosma a facut o aroganta caracteristica familiei sa umnble cu cioace ,ulterior „a declarat public că Serghei Petruş nu există”.
    Hauptmann Adina draga,ridicam acum orice frunza cazuta pe jos,sunteti de la Halena 3 si dvs.,sau o procuroare „grasa,serioasa si devreme acasa” ?

  2. Bravo, SIIJ!
    Impartial, corect, conform legii.
    Dacă nu existai tu, SIIJ, cine ancheta magistrații si abuzurile lor, dna cu structura securista?
    Datorită tie, SIIJ, amarata de Sorina n-a ajuns niste ORGANE TRAFICATE, ca atatia alții unde nu a existat vizibilitate.
    Nu vom mai oermite abuzuri si dumnezei magistrați, SIIJ, te vom ajuta cu MATERIAL de magistrați manjiti si corupti, si alții pe langa ei.
    Felicitări!
    Cat despre csm: deocamdată…rusine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.