Incendiu în Parlament: Opoziția a aruncat cu fumigene

Parlamentul albanez şi-a întrerupt luni o dezbatere după ce mai mulţi deputaţi ai opoziţiei de dreapta au provocat un mic incendiu aruncând fumigene în sala de plen pentru a bloca dezbaterea bugetului pentru anul viitor, pe care opoziţia îl descrie drept o „hoţie” a actualei puteri social-democrate, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Deputaţi membri ai Partidului Democrat (de dreapta) au lansat aproximativ zece fumigene care au declanşat incendiul stins rapid de personalul de securitate, care a folosit apa din sticlele găsite în sală.

Incidentul a survenit în timp ce preşedinta Camerei Deputaţilor, Lindita Nikolla, a deschis dezbaterea asupra proiectului de buget pentru anul viitor prezentat de guvernul condus de Partidul Socialist al premierului Edi Rama.

Înaintea dezbaterii a avut loc şi o altercaţie fizică între gărzile de securitate ale Parlamentului şi mai mulţi deputaţi susţinători ai fostului premier de dreapta Sali Berisha, în prezent parlamentar.

În pofida tensiunilor şi fumului din sală, majoritatea de stânga a aprobat bugetul în primă lectură, după care şedinţa parlamentului a fost întreruptă.

Berisha a susţinut acţiunea colegilor săi de partid pentru a împiedica ceea ce el a descris drept „cea mai mare hoţie din istoria” Albaniei. Fumigenele sunt „un instrument care a incendiat procedura neconstituţională a acestui guvern al hoţilor”, a mai spus fostul premier.

De partea sa, preşedinta legislativului a acuzat opoziţia că încearcă să împiedice discutarea „creşterii salariilor, a pensiilor şi a plăţii datoriilor”.

Nu este prima dată când opoziţia recurge la bombe fumigene pentru a obstrucţiona activitatea parlamentului de la Tirana.

Opoziţia de dreapta îi acuză pe mai mulţi membri ai guvernului social-democrat de corupţie, respectiv fraude şi deturnări de fonduri, şi cere în zadar de un an lansarea unei anchete parlamentare cu privire la acestea. Conservatorii le reproşează socialiştilor că împiedică declanşarea unei asemenea investigaţii, motiv pentru care în ultimele săptămâni au mai recurs în plenul parlamentului la acţiuni similare celei de luni.

Fostul premier Sali Berisha este la rândul său investigat pentru presupuse fapte de corupţie şi are interdicţie de a părăsi ţara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Pai si armata americana de ocupatie nu a restabilit ordinea ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.