Liviu Dragnea: „Asta vom face în perioada următoare!”

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că are în vedere un proiect de lege care să introducă o prevedere pentru ca în țara noastră să se discute despre prețuri în lei, iar toate contractele să fie redactate și semnate în moneda națională. Liderul PSD a sus’inut că inițiativa legislativă va întări leul.

„O să introducem o prevedere pentru ca în România să se discute despre prețuri în lei. Ca să întărim moneda națională asta vom face în perioada următoare. Toate trazancțiile se fac în euro. Asta e o păcăleală. Da, sunt niște reglementări. Le-am stabilit. Urmează chiar în perioada următoare. Noi am făcut acel program, foaie de parcurs de aderare la zona euro care e importantă pentru România, dar până atunci noi nu avem moneda națională euro”, a declarat Liviu Dragnea, vineri la DC News.

Liderul PSD a adăugat că în cazul în care cineva cumpără o mașină atunci de ce ar trebui să fie încheiat contractul în euro.

„Vrem ca toate contractele din România care se semnează să fie redactate în moneda națională, adică în lei. Noi nu putem vorbi despre contracte în euro, atâta timp cât avem ca moneda națională leul. Atunci de ce nu vorbim despre contracte în yeni. Facem contractele în lei, toată lumea să își ia măsurile astea și atunci va fi mai multă siguranță pentru români. Își face banca după aia, dacă trebuie să modifice dobânda. Cumpăr o mașină? De ce trebuie să fac contractul în euro?”, a conchis Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

14 Comentarii

  1. Si are dreptate! In Romania, toate tranzactiile trebuie facute in moneda nationala. Strainii n-au decat sa-si transforme preturile conform cursului de schimb. Oricum, UE numai are mult de trait si nici EURO. Pana la urma, toate tarile vor reveni la monedele lor. Liberul schimb n-are nimic de-aface cu moneda unica. A fost o inventie stupida, la fel ca ora de vara.

  2. Nu mai stie ce gulgute „patriotice”sa mai arunce pe piata media !Daca i- a tinut sa minta Romania in 2016,crede ca si in 2019 ii tin minciunile de cald!Numai retardatii din provincie vor vota cu PSD!

  3. @ ROEXIT: n-a fost o inventie stupida. A fost facuta in scop hegemonic financiar, germania sa fie cea care dispune…

  4. Si dai,si lupta, zici ca acuma s-a trezit din somn. Ambulante fiecărei comune, război cu roșiile,cu pestele,cu euro si yenul,cu multinationalele,cu statul paralel. Poate cateva nopti la racoare te-ar mai domoli.

  5. Eu cred ca staful de consilieri israelieni nu mai mananca kusher de cateva luni!Le-a alterat creierul mancarea bio romaneasca din ferma lui Dragnea,altfel nu imi explic, idiotie dupa idiotie..Si sa o mai si insulti pe Carmen Avram in reclama facand-o „patrioata’,ea,care, globalista s-a nascut,globalista o sa moara..

  6. o să, vom, vor fi, se va, în viitor, pe viitor, mâine, la anul, veţi avea, veţi fi sau cum zicea şi ceaşcă:vitorul nostru luminos…niciodată prezentul…şi bibanii muşcă, din nou şi iar şi iar…

  7. Șî eu sunt de acord. Șpăgile la PSD să nu se mai dea în €.

  8. Dragnea: „Vom face si vom drege, FIX cum v-am PROMIS in campania electorala 2016”:

    https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    Daca NU vom face, „ne vom DA Demisia”, FIX cum am PROMIS in campania electorala 2016:

    https://www.youtube.com/watch?v=o16xlQCuWM8

    Vom face si vom drege, FIX toate astea, adica #NIMIC!!!

    Votati Dragnea, garantia MINCIUNII si a SARACIEI, vezi Teleormanul lui, cel mai sarac din Romania alaturi de Vasluiul lui Dumitru Buzatu-PSD!

    „Cum votează cel mai sărac sat din țară. VIDEOREPORTAJ din inima Teleormanului: „De bine, de rău măcar ăștia ne-a mai dat ceva…”
    Necșești, comună din Teleorman la vreo 40 de km de Alexandria, e considerată de Statistici drept CEA MAI SARACA din țară, însă nu toti sătenii sunt de acord cu datele de pe hârtie.
    „Cum să fie? Dacă ținem 30 de inși la ajutor social, jumate din comună”, spune supărat un tânăr care recunoaște că nu va merge la vot. „Vor merge ceilalți”.
    Altul spune că va vota „DA” la Referendum și o apără pe Kovesi.
    „Dacă-i dai Justiției în cap, ai terminat cu toți de aici”. Dar de Dragnea ce părere are? „Un băiat de nota zece. A facut ceva…”. Oameni nu prea mai sunt în sat, populația e îmbătrânită, iar copiii au plecat care cum au putut pe afară pentru un trai mai bun.
    „Ei știe că noi votăm cu PSD-ul”, spune un bărbat cu toți copiii plecați prin Spania și Anglia. „Nu le place ce se întâmplă în țară, că altfel nu plecau”, recunoaște însă bărbatul.
    Editat.

  9. Diferenta intre Sibienii lui Johannis si teleormanenii lui Dragnea:
    „Sibiu: Îndemnuri la vot și mesaj pro-european pe pâine și prăjituri
    De vineri și până duminică, 26 mai, PAINEA produsă de o firmă din Sibiu e vândută prin magazinele proprii sau celelalte magazine partenere în ambalaje pe care este tipărit mesajul ”E.U. YES LA VOT”.

    Totodată, pe mașinile de distribuție ale producătorului au fost lipite afișe cu acest mesaj, afișe postate de altfel și în rețeaua magazinelor proprii.
    În același timp, pe ecranele TV din magazine rulează în această perioadă clipuri prin care cetățenii sunt îndemnați să participe la scrutinul de duminică, zi în care românii își vor desemna reprezentanții în PE.

    Pe lângă produsele de panificație ambalate ”de alegeri”, o parte din prăjiturile și torturile din gama ”diplomat” poartă, de asemenea, același mesaj.

    Teleorman: Cum votează cel mai sărac sat din țară. VIDEOREPORTAJ din inima Teleormanului: „De bine, de rău măcar ăștia ne-a mai dat ceva…”
    Necșești, comună din Teleorman la vreo 40 de km de Alexandria, e considerată în statistici drept cea mai săracă din țară, însă nu toti sătenii sunt de acord cu datele de pe hârtie. „Cum să fie? Dacă ținem 30 de inși la ajutor social, jumate din comună”, spune supărat un tânăr care recunoaște că nu va merge la vot. „Vor merge ceilalți”. Altul spune că va vota „DA” la Referendum și o apără pe Kovesi. „Dacă-i dai Justiției în cap, ai terminat cu toți de aici”. Dar de Dragnea ce părere are? „Un băiat de nota zece. A facut ceva…”. Oameni nu prea mai sunt în sat, populația e îmbătrânită, iar copiii au plecat care cum au putut pe afară pentru un trai mai bun. „Ei știe că noi votăm cu PSD-ul”, spune un bărbat cu toți copiii plecați prin Spania și Anglia. „Nu le place ce se întâmplă în țară, că altfel nu plecau”, recunoaște însă bărbatul.

  10. Pentru voi nu mai exista „vom face”. Tomberonul istoriei va asteapta.

  11. @Poli 21: Exista „vom face” pentru PSDragnea!
    „Vom face” puscarie, de exemplu!
    Ori la Jilava, ori la Rahova!!!

  12. Adidas isi baga unghia in gatzi de ciuda. Asta-i cea mai tare masura de pe piata monetara care va opri bisnita cu valuta facuta de sucursalele bancilor multinationale venite la ciordit in Romania. Il asteptam cu increde pe mare creti-mut din dealul fara vie sa-si bage si el unghia-n gatzi de necaz.

  13. E o batalie continua printre securistii bolsevici basisto-iohanisto-#rezistanti de pe site, cine sa ocupe primul loc la cretinism. Lupta se da intre lili, adidas, mda, misu, orwell, si mai nou reaparutul infantil poli21. Eu zis ca lili esta castigatoare detasata. Voi ceilalti continuati sa debitati in continuare tampanii, stiti vorba lui Bonaparte: fiecare soldat poarta in ranita sa un baston de maresal.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.