Patriotul Mutu. Da, da, Adrian Mutu

Adrian Mutu a împlinit 40 de ani, prilej pentru „Gazeta Sporturilor” să-i aloce patru pagini de ziar. Da, ştiu, Adrian Mutu a tras pe nas, s-a bătut prin baruri, a avut o viaţă amoroasă agitată şi dacă ar fi fost băiat cuminte ar fi ajuns departe. Mult mai departe. Totuşi, Adi Mutu a ajuns la Chelsea, Inter şi Fiorentina, a ajuns unul dintre cei mai buni marcatori din campionatul italian şi a ajuns în top 10 jucători ai lumii făcut de selecţionerul Italiei Cesare Prandelli, în timp ce mii de băieţi cuminţi n-au ajuns nicăieri. Tot Adrian Mutu, pe care l-a comentat negativ cine a vrut şi cine n-a vrut, de parcă ei, comentatorii de profesie ori de ocazie, ar fi fost fără de pată şi ar fi performat în domeniile lor de activitate, a jucat de 77 de ori pentru Naţională şi a înscris 35 de goluri, la fel ca uriaşul Gică Hagi. Întrebat de GSP care este cea mai frumoasă amintire din fotbal, Adrian Mutu a răspuns: „Cele mai frumoase amintiri sunt victoriile de la Naţională. Şi aş vrea să pui dacă se poate Naţională cu N mare”. Întrebat „Unde te-ai simţit cel mai bine?”, răspunsul băiatului cel rău a fost: „Cel mai bine m-am simţit în tricoul galben, sub tricolor, şi în cel « viola » (referire la perioada petrecută la Fiorentina – n.a.). În general, mi-a fost bine la toate formaţiile şi m-am simţit dorit şi apreciat, dar sentimentul pe care îl aveam când jucam la Naţională nu îl pot compara cu nimic”. De la înălţimea celor 40 de ani ai săi, Adrian Mutu a mai spus: „Să joc pentru Naţională m-a făcut să simt mândria aceea pe care am avut-o doar atunci când mi s-au născut copiii. La imn, acolo, pe teren, cu 10 pe spate şi cu banderola de căpitan pe braţ, îmi auzeam bătăile inimii amplificate de o mie de ori”. O fi fost Adrian Mutu băiat rău, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un patriot. Unul născut, şi nu făcut. Un patriot nu doar cu vorba, ci şi cu fapta, pentru că de fiecare dată când a jucat pentru Naţională, Adi Mutu a făcut-o cu toată fiinţa şi cu toată ştiinţa sa. La mulţi ani!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Sorin Avram 757 Articole
Author

2 Comentarii

  1. haha! 2 chestii ma fac sa rad: topul lui prandelli(si el si mutu au avut mult de castigat dn relatia profesionala dintre ei topul fiind subiectiv la greu) iar al 2-lea lucru patriotismul lui mutu la nationala: sunt convins ca la nationala s-a gandit cand a luat droguri si a lipsit 1-2 ani? tot la nationala s-a gandit dupa meciul cu serbia pierdut 0-5 cand a fugit din hotel la petrecerea cu mafiotul buturovic? din prietenie cu el a fosta asa palid in meciul ala?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.