Primăria Sectorului 4 desființează taxa de salubrizare

Primăria Sectorului 4 desființează taxa de salubrizare pentru toți utilizatorii acestui serviciu, până cel târziu la data de 1 martie 2021, se arată într-un comunicat.

De la data desființării, fiecare asociație de proprietari, persoană fizică sau juridică va contracta individual servicii de salubrizare de la operatorul economic licențiat, aceasta reprezentând o modalitate prin care contravaloarea facturii lunare va putea fi zero, în contextul în care se va realiza colectarea selectivă.

Până la data respectivă, Primăria Sectorului 4 si operatorul de salubritate vor pune la dispoziția beneficiarilor recipienții și infrastructura corespunzătoare de colectare selectivă.

Noua măsură va conduce la atingerea obiectivelor europene in domeniul protectiei mediului, fiind în conformitate cu obligațiile prevăzute de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Potrivit acestuit act normativ, este prevăzută atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării.

„Sunt convins că împreună vom reuși să îndeplinim întocmai obiectivele europene în domeniul protecției mediului. Cu toții vom fi responsabili, vom sorta corect deșeurile menajere și nu vom mai avea nimic de plată la factura lunară.. Hai, că se poate!”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Bre, esti acolo in Bucuresti!, daca faci modificare, fa la modul serios cu absolut toate conditiile si utilitatile privind colectarea, si dupa, fixezi pretul real! Pui tomberoane cu ce trebuie sa contina separat pentru tot: carton, hartie, plastic, tabla, ulei, legume, branzeturi, haine si incaltaminte rufoase. Ce este leguma+branzeturi+ulei ars= merg la transformat pentru gaz lichefiat, pentru a fi folosit la mijloacele auto(de obicei se foloseste la autobuze pentru urcat pe dealuri, munti din cauza putinelor gaze de esapament) dar e avantaj urias! Un contract cu cei de la munte, nu strica! Avantaj dublu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.