Pre;edintele moldovean la vot

Punct și de la capăt? „Risc major”!

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a spus duminică că există riscul major al organizării unor alegeri parlamentare anticipate în următoarele luni, în cazul în care partidele vor ajunge în Parlament în urma votului de duminică nu vor putea constitui o majoritate.

El a declarat, duminică, după ce a participat la vot, că, după alegeri, vor exista încercări de constituire a unei majorităţi, însă s-a arătat rezervat în privinţa şanselor de formare a acestei majorităţi.

„Primul lucru cel mai important este ca aceste alegeri totuşi să fie validate şi să fie legitime. Dacă alegerile vor fi validate şi legitime, după aceasta sunt diferite scenarii. Dacă un partid obţine majoritatea, şi acest lucru este posibil, atunci va fi o situaţie. Dacă nu va fi o majoritate parlamentară, atunci eu consider că vor fi încercări de a forma majorităţi parlamentare, dar avem riscul major să avem alegeri anticipate în decursul următoarelor luni”, a afirmat Dodon.

Dodon a refuzat să voteze și pentru referendumul organizat duminică în ţara sa. Acesta s-a prezentat la secţia de votare la care este arondat, însă a solicitat membrilor biroului secţiei de votare doar buletinele de vot pentru alegerea noilor parlamentari, nu şi buletinul pentru referendum.

„Eu am luat buletine care se referă doar la votul deputaţilor în Parlamentul Republici Moldova pentru că consider că pe celelalte două nu este un efect direct, este un referendum consultativ şi nu va fi modificată Constituţia, dar dacă va fi de modificat Constituţia, în primul rând trebuie interzisă trecerea deputaţilor dintr-un partid în altul.

De cealaltă parte, co-preşedintele blocului electoral ACUM Maia Sandu a declarat, duminică, că există posibilitatea organizării de proteste în cazul în care rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor fi fraudate.

Sandu a afirmat că protestele sunt singura soluţie de apărare a voturilor, în contextul în care „instituţiile statului sunt de partea regimului”.

„Dacă alegerile vor fi fraudate, mai mult decât au fost fraudate până astăzi, cu siguranţă că vom ieşi să ne apărăm votul. Noi suntem cei care putem să facem acest lucru. Altcineva nu este. Cum am spus, instituţiile statului sunt de partea regimului, din păcate. Nu putem să ne bazăm pe ele”, a afirmat Maia Sandu.

Liderul principalului partid de opoziţie şi-a exprimat speranţa că formaţiunea politică din care face parte va câştiga suficiente mandate în Parlament pentru a putea forma viitorul guvern al Republicii Moldova.

„Cu toţii trebuie să conştientizăm cât de gravă este situaţia din Republica Moldova, cât de important este să punem capăt hoţiilor, să punem capăt degradării, să facem ordine în această societate până nu e prea târziu. Cu toţii înţelegem că o gaşcă de hoţi care a capturat instituţiile statului, care le foloseşte împotriva noastră în fiecare zi, care ne sperie, ne ameninţă, care ne sărăceşte, care ne alungă copiii şi nepoţii de acasă, este tare periculoasă pentru ţară, pentru noi toţi. Este şansa noastră, dar este şi datoria noastră să salvăm ţara, să salvăm societatea, să salvăm viitorul copiilor noştri. E tare important să face diferenţa dintre adevăr şi minciună”, a adăugat Sandu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.