Selfie cu Pământul transmis de prima misiune israeliană spre Lună (FOTO TEXT)

Beresheet, prima misiune israeliană spre Lună, lansată pe 22 februarie, a transmis un selfie cu Pământul, potrivit The Guardian, care citează şeful proiectului.

Imaginea, în care a fost captată o parte din nava Beresheet şi Pământul, în fundal, a fost transmisă la punctul de control din Yehud (Israel), de la 37.600 de kilometri distanţă.

Partenerii, NGO SpaceIL şi compania de stat Israel Aerospace Industries, au lansat misiunea fără echipaj uman din Cape Canaveral (Florida). Cu o greutate de 585 de kilograme, aparatul a fost lansat ataşat unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX, deţinută de antreprenorul Elon Musk.

Călătoria este programată să dureze şapte săptămâni, Beresheet (geneză, n.r.) urmând să revină pe Pământ pe 11 aprilie. Până în prezent, Rusia, Statele Unite şi China au reuşit să străbată cei 384.000 de kilometri şi să aselenizeze. Misiunea israeliană vine la jumătate de secol de când astronauţii americani au păşit pentru prima dată pe suprafaţa Lunii.

Pentru Israel, aselenizarea este misiunea principală, însă nava duce cu ea şi instrumente de măsurare, precum şi o „capsulă a timpului” cu fişiere digitale ce conţin textul Bibliei, desene realizate de copii, cântece israeliene, amintirile unui supravieţuitor al Holocaustului, şi un steag al Israelului.

După ce China a aselenizat la începutul anului, iar Israelul aşteaptă să realizeze acest lucru curând, India speră să fie a cincea ţară care va ajunge cu o misiune pe Lună. Japonia plănuieşte să trimită în 2020-2021 o sondă mică, Slim, ce va studia zona vulcanică.

În ceea ce îi priveşte pe americani, care nu au mai fost pe Lună din 1972, o revenire reprezintă acum politica oficială a NASA, potrivit unor declaraţii făcute de Donald Trump în 2017.

Agenţia spaţială americană plănuieşte să construiască o staţie spaţială de dimensiuni refuse, Gateway, pe orbita Lunii până în 2026 şi să trimită o misiune cu echipaj uman spre Marte, în următorul deceniu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. E fotomontaj!Exact ca „aselenizarea” americanilor pe Luna,realizata la Hollywood,e un fake!

    • Corect! Pai daca americanii aterizau pe Luna in urma cu o jumatate de secol, inseamna ca acum ar fi trebuit sa vorbim despre SUA ca fiind formata din 51 de state, cel mai mare dintre ele fiind Statul American Selen. Bineinteles ca nu am pus piciorul pe satelitul pamantului si ca totul a fost o facatura ordinara, menita sa mascheze deturnarea de fonduri.

  2. Contestarea aselenizarii este predilectia semidoctilor. Nici nu e de mirare daca in loc de scoli se construiesc malluri, in loc de Teleenciclopedia avem ProTV, in loc de Bacalu o avem pe Esca, in loc de cercuri educative, de la stiinta pina la practica in aer liber, avem cluburi de fite. Ca miine se vor afla unii care sa spuna cu acelasi aplomb ca pamintul este plat…

    • Deja sunt din cei care spun cu convingere demna de o cauza mai buna ca Pamantul e plat. Ba chiar au si organizatii internationale. Din fericire nu ii ard pe rug pe cei care cred altfel; deocamdata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.