Un nou sistem de restricţii în Marea Britanie

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a prezentat luni un nou sistem de restricţii antiepidemice destinat Angliei, cu trei niveluri de alertă – risc mediu, risc ridicat şi risc foarte ridicat, informează Sky News.

În zona de risc mediu intră o mare parte a Angliei, inclusiv oraşul Londra. În cazul zonelor de risc ridicat, oamenii din familii diferite nu vor avea permisiunea de a se întâlni în spaţii închise. Acest regim se aplică în zona metropolitană Manchester şi în Birmingham.

În zonele de risc foarte ridicat, oamenii din familii diferite nu vor avea dreptul de a se întâlni în spaţii închise ori deschise, iar barurile şi pub-urile vor fi închise, dacă nu se vor putea transforma în restaurante, care vor rămâne deschise.
Agenţia Reuters notează că nu este clar cum va putea clasifica Guvernul localurile în pub-uri, dat fiind că multe servesc mâncare la fel ca restaurantele.

Planul are rolul uniformizării normelor anticoronavirus în Anglia, dat fiind că regulile variau în funcţie de localitate. Guvernele din Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord iau propriile decizii antiepidemice.

„Trebuie să acţionăm pentru a salva vieţi”, a declarat Boris Johnson în Parlament, care trebuie să avizeze planul antiepidemic. Premierul britanic a declarat că îi înţelege pe cei care denunţă „limitarea libertăţilor”.

Boris Johnson a argumentat că sunt necesare măsuri antiepidemice pentru a evita scăparea de sub control a epidemiei de coronavirus. „Nu este vorba de modul în care am vrea să ne trăim vieţile, dar este un drum îngust între traumele sociale şi economice ale unei carantine totale şi costurile umane şi economice ale unei epidemii scăpate de sub control”, a precizat Boris Johnson, conform agenţiei Reuters.

Guvernul de la Londra este criticat dur din cauza restricţiilor, iar industria hotelurilor şi restaurantelor susţine că sistemul de compensaţii este insuficient.

Răspândirea virusului s-a accelerat în ultimele zile în Marea Britanie. Cel mai afectat oraş, Nottingham, are 760,6 cazuri la 100.000 de persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.