Verificări la Jilava: Ce condiții de detenție are Remus Truică

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dispus verificări la Penitenciarul Jilava, după ce în presă au apărut informaţii că Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, ar fi sponsorizat amenajarea unui loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie şi baie.

Într-un comunicat de presă remis miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că relatările din presă nu se confirmă şi transmite că Remus Truică execută închisoarea în regim deschis, fiind selecţionat şi repartizat să desfăşoare activităţi lucrative fără supraveghere la un punct de lucru exterior.

„Având în vedere apariţia, în spaţiul public, a unor informaţii referitoare la favorizarea, de către administraţia Penitenciarului Bucureşti-Jilava, în raport cu ceilalţi deţinuţi, a unei persoane private de libertate care, anterior condamnării, a ocupat o funcţie publică, precizăm faptul că ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dispus Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor efectuarea unei misiuni de verificare la unitatea de detenţie a celor relatate în mass-media, ce nu a confirmat aspectele lansate în spaţiul public”, a informat ANP.

Potrivit Administraţiei Penitenciarelor, la finele anului 2022, Penitenciarul Jilava a dat în folosinţă 40 locuri de cazare destinate deţinuţilor repartizaţi în regim deschis, care desfăşoară activităţi lucrative în interesul locului de deţinere sau în regim de prestări servicii. Aceste spaţii sunt amenajate şi dotate conform menţiunilor existente în Anexa 4 la Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate.

Suplimentar, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii mediului penitenciar, s-a luat măsura dotării fiecărei secţii de deţinere, nu doar a spaţiilor noi date în folosinţă, cu frigidere amplasate în spaţii comune, la care deţinuţii cazaţi în fiecare secţie au acces în baza unui program stabilit de director.

În vederea dezvoltării deprinderilor de convieţuire socială, noile spaţii date în folosinţă au fost dotate şi cu maşini de spălat, astfel încât deţinuţii să se poată autogospodări, fapt de natură a le creşte capacitatea de adaptare la viaţa din afara penitenciarului, în vederea reintegrării sociale, se menţionează în comunicat.

„Persoana privată de libertate la care se face referire este clasificată în regimul de executare deschis, fiind selecţionată şi repartizată să desfăşoare activităţi lucrative fără supraveghere la un punct de lucru exterior. Prin urmare, libertatea de mişcare este superioară regimurilor de executare maximă siguranţă, închis şi semideschis, fiind permisă atât în locul de deţinere, cât şi în afara acestuia, pe baza unei evaluări realizate de comisiile de profil, a căror atribuţii sunt stabilite prin lege – comisia de individualizare a pedepsei, comisia de selecţionare la muncă, comisia de stabilire a gradului de vulnerabilitate etc, a explicat ANP despre Remus Truică.

Pe 28 iulie, în intervalul orar 10,00 – 13,00, Penitenciarul Bucureşti-Jilava va organiza Ziua Porţilor Deschise, demers care va oferi posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile şi mass-media de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul penitenciar.

Publicaţia Stiripesurse.ro a relatat că Remus Truică ar fi sponsorizat amenajarea fostului abator al Penitenciarului Jilava într-un loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie, baie şi alte facilităţi, de care beneficiază alături de alţi şase deţinuţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Exista un spatiu care sa nu umileasca rasa umana in Romania ? Nu pot sa cred, mai bine cercetez ! Bine ca puscaria Pitesti este transformata in muzeu, unic in lumea civilizata.

  2. Daca intradevar exista asemenea ,pt. ce anumite tari nu vor sa trimita persoanele condamnate in Romania care sint fugite din tara ? Se tot spune ca nu exista conditii corespunzatoare in penitenciarele din Romania si asta ar fi motivul pt. care cei fugiti din tara, nu pot fi adusi, ca sa isi execute pedeapsa.

  3. Daca intradevar exista asemenea conditii ,pt. ce anumite tari nu vor sa trimita persoanele condamnate in Romania care sint fugite din tara ? Se tot spune ca nu exista conditii corespunzatoare in penitenciarele din Romania si asta ar fi motivul pt. care cei fugiti din tara, nu pot fi adusi, ca sa isi execute pedeapsa.

  4. Nu înțeleg de ce vă agitați în halul ăsta. Iată, banii deturnați de Truică capătă o utilizare civilizată, utilă, atât lui cât și altor parteneri de detenție. Când va pleca (foarte curând) doar nu va lua climatizorul cu el.

  5. Sa i-o spuneti lui Mutu si lui Chivu ca la mititica cumva nu mai conteaza banii si functiile de afara. Ba inca inzecit! Ai bani, ai o zi de demnitate, vorba lui Dinica.
    Cat despre regimul „semideschis” cu „libertate superioara altora” de care beneficiaza sponsorul Patriciei Kaas- e ceva absolut normal, orice detinut ar putea avea aceleasi conditii, pentru ca e democratie…
    Doar ca asa s-a nimerit sa fie chiar un miliardar. O pura intamplare. „Activitatile lucrative” trebuie sa includa, printre altele, curatarea si prelucrarea mentei, anterioara procesului de frecare.
    Iar daca nu merge, apare imediat la editura „Vremuri noi-tot noi” un studiu comparat al voievozilor romani din secolele XIV-XV, sub semmnatura cui trebuie!
    Da,da, egalitate…Dar nu pentru catei.

  6. Patricia Kaas a vorbit despre Remus Truică: „E un amant desăvârşit ……………………………..

    -era acum 20 de ani,
    20!!!!!!!!!!!!!!
    (a mai capatat egsxperientze)

  7. Ce grija aveti de ofiterii superiori SIE:)))ay,ay
    Alo,toasa Gorghiu , banii furati lui Nastase cand ii da inapoi hotul asta,ca nu mai are ala dupa ce bea apa

  8. sa fim seriosi adevaratii pradatori, aia din PDL-ul lui Petrov umbla liberi, si majoritatea au furat cu acoperire si pentru interesele straine

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.