Dăncilă: Puterea de cumpărare a românilor a crescut în primii doi ani de guvernare cu cinci puncte procentuale

Puterea de cumpărare a românilor a crescut în primii doi ani de guvernare cu cinci puncte procentuale, ajungând la 64% din media Uniunii Europene, peste cea din Bulgaria şi Croaţia, a declarat marţi premierul Viorica Dăncilă.

'Voi puncta câteva rezultate economice pozitive, după ultimele date publicate recent de Eurostat: puterea de cumpărare a românilor a crescut în primii doi ani de guvernare cu cinci puncte procentuale, ajungând la 64% din media Uniunii Europene, peste cea din Bulgaria şi Croaţia. Evoluţia din ultima parte a mandatului actualului Guvern arată că ne putem atinge obiectivul din programul de guvernare de a creşte anul viitor puterea de cumpărare la un nivel care să ajungă la 70% din media UE.

Progresul din aceşti doi ani este echivalent celui realizat în perioada 2012 - 2016 când, în cinci ani, puterea de cumpărare a crescut de la 54% la 59%. Românii îşi permit în prezent să cumpere mai multe produse decât acum doi ani, iar acest lucru este rezultatul măsurilor bune pe care le-am luat', a susţinut premierul, la începutul şedinţei de Guvern. Viorica Dăncilă a adăugat că mai sunt multe lucruri de făcut, iar Guvernul va depune toate eforturile pentru a continua pe acest drum.

'Un alt efect al deciziilor guvernamentale este hotărârea luată ieri de ANRE, respectiv reducerea în medie cu 5% a preţului gazelor naturale pentru populaţie. Preţurile vor scădea de la 1 iulie, măsură de care vor beneficia aproximativ trei milioane de consumatori casnici', a menţionat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel