Mihai Bendeac și Roxana Vancea, revedere pasională sâmbătă, la iUmor

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scena iUmor și îi vor ironiza fără rețineri. Cu adevărat pasională a fost revederea dintre Mihai Bendeac și Roxana Vancea, fosta sa iubită.

Dacă Roxana Vancea a trăit cu emoții în spatele scenei, pentru Mihai Bendeac, trăirile s-au activat în momentul în care a văzut-o pe fosta sa iubită că urcă pe scenă. "Mihăiță a încasat la greu!", a spus Delia după ce actorul și-a primit cu stoicism "loviturile" la roast. La final însă, Mihai și Roxana s-au îmbrățișat și nu au putut opri un sărut pasional, spre încântarea Deliei. "Am simțit cu toții că ea încă mai simte ceva, și el! Dragostea este încă în aer!", a spus aceasta.

Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Ediția eveniment de roast a fost o surpriză pentru cei trei jurați, care nu au știut nicio clipă ce li se pregătește și cine sunt invitații.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1!

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel