Confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemne este o măsură bună, care și-a dovedit eficiența în practică și trebuie păstrată în noul Cod Silvic.

Fără o justificare serioasă, PSD și PNL se pregătesc acum să o elimine prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod Silvic, acuză USR într-un comunicat dat duminică presei.

Acest tip de sancțiune a fost introdusă în Codul Silvic în 2020, prin art. 68, alin. (22) și a dat rezultate. Spre exemplu, anul trecut, în județul Suceava, a fost înregistrată cea mai mare confiscare de lemne din ultimii cinci ani, alături de cel mai mare număr de vehicule imobilizate, utilizate în transportul ilegal de lemn. Rezultatul controalelor, doar din acest județ, a dus la un total de 220 de cazuri penale legate de infracțiuni silvice. Autoritățile au confiscat aproximativ 16.143 metri cubi de lemn în valoare de aproximativ 3,4 milioane lei. În Suceava, autoritățile au imobilizat, de asemenea, 23 de vehicule în valoare de aproximativ 750.000 de euro.

"Toate aceste cifre înregistrate în mai multe județe din țară ne arată că avem o măsură bună, care ajută autoritățile în lupta cu mafia lemnului. De ce vor PSD și PNL să renunțe la acest instrument? Poate doar ca să-i ajute pe cei care fac bani din tăieri ilegale să se descurce mai ușor, să facă bani pe sănătatea și pădurile noastre. USR se va opune în Parlament la aceste modificări nocive și nu va permite unei majorități toxice să măcelărească noul Cod Silvic”, afirmă deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.

De altfel, și societatea civilă a atras atenția asupra faptului că renunțarea la această măsură este o decizie aberantă. O petiție publică a fost lansată pe această temă- https://facem.declic.ro/campaigns/au-furat-sa-ramana-fara-camioane?utm_campaign=2024-04-02.12122&utm_medium=blast&utm_source=push-notification

"Eliminarea confiscării camioanelor care transportă lemn ilegal este indicatorul care arată că forma finală a noului Cod Silvic a fost influențată, dacă nu chiar dictată de mafia lemnului”, susține Mihai Goțiu, activist de mediu și membru USR.

Eliminarea confiscării vehiculelor utilizate la transporturile ilegale de material lemnos sau minimalizarea acestei sancțiuni, așa cum a figurat în drafturile inițiale ale noului Cod Silvic – prin includerea la măsuri asiguratorii și posibilitatea reprimirii vehiculelor după 6 luni - va reîntoarce România la cifrele dureroase din anii trecuți când cantități mari de lemn tăiat ilegal ajungeau pe piață.

În plus, prin mutilarea Codului Silvic, România riscă să piardă și bani din PNRR prevăzuți pentru împădurire.

"Prin PNRR, avem la dispoziție aproximativ un miliard euro doar pentru păduri și biodiversitate. Este o sumă mare pe care am putea să o pierdem dacă ne batem joc de noul Cod Silvic. Din suma totală, 700 milioane de euro sunt alocate doar pentru a împăduri noi suprafețe de teren cu pădure, inclusiv în zonele urbane. Dacă PSD și PNL iau măsuri care sprijină mafia lemnului, riscăm să pierdem și banii europeni, dar și pădurea pe care încă o mai avem”, conchide senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei de Mediu din Senat.