Activitatea Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, a fost reluată după trei ani de pauză.

În perioada 7-8 noiembrie a avut loc la Moscova a V-a sesiune a acestei Comisii.

”În pofida scurgerii unui interval de trei ani de la ultima sesiune a Comisiei comune, care a avut loc la Sinaia, în perioada 25-26 martie 2016, desfășurarea acestei sesiuni demonstrează continuitatea activității Comisiei comune și a dialogului dintre membrii și experții celor două părți pe un subiect deosebit de important aflat pe agenda bilaterală româno-rusă”, informează Ministerul de Externe.

În cadrul lucrărilor au fost prezentate de către ambele părți referate pe două teme relevante pentru studierea chestiunii Tezaurului României depus spre păstrare la Moscova în timpul Primului Război Mondial, respectiv: ”Aspecte noi privind Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial rezultate din cercetări recente în arhivele române și ruse, precum și din apariții istoriografice de dată recentă” și ”Valorificarea gestului restituirilor din anii 1935 și 1956 a unor piese din Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial”.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, prin Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe român și rus, semnată la 4 iulie 2003, la Moscova, a fost stabilită crearea unei Comisii comune care să studieze problemele izvorâte din istoria relației bilaterale româno-ruse, inclusiv problema Tezaurului României și care să includă în componența sa experți din domenii diverse, precum istorici, arhiviști, experți în domeniul financiar și bancar, muzeografi, specialiști în domeniul artei.

Rolul Comisiei comune este de a cerceta și examina, cu prioritate, faptele și documentele legate de problematica Tezaurului României, rezultatul acestor cercetări urmând a fi prezentat Ministerelor Afacerilor Externe din cele două state pentru a facilita soluționarea problemei Tezaurului României.

Secretariatul Comisiei comune este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe.