Accident mortal în Timiș. O femeie a murit, trei bărbați au ajuns la spital

Accident mortal în Timiș. O femeie a murit, trei bărbați au ajuns la spital

Polițiștii au deschis dosar penal pentru omor din culpă în cazul uni accident teribil care a avut loc aseară în Timiș. Un bărbat a rămas văduv după ce un tânăr șofer a intrat frontal în mașina sa.

O persoană a murit și alte trei au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit. Un tânăr de 21 de ani conducea pe DN6, dinspre Timișoara și se îndrepta spre Lovrin, când a încercat să depășească fără să se asigure. Atunci s-a lovit de un alt autoturism care venea regulamentar din sens opus. În urma impactului, o femeie de 67 de ani, soția șoferului din mașina care circula regulamentar, a murit. Soțul acesteia, în vârstă de 66 de ani a fost și el rănit. În primul autoturism se mai afla, pe lângă conducătorul auto, un alt tânăr, de 19 ani. Si ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. În acest caz, au fost deschise dosare penale pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.