Viorica Dăncilă (PSD) se delimitează de premierul Tudose. Vezi motivul europarlamentarului

Viorica Dăncilă (PSD) se delimitează de premierul Tudose. Vezi motivul europarlamentarului

Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a precizat, sâmbătă, că se delimitează de afirmaţiile prim-ministrului Mihai Tudose în legătură cu autonomia Ţinutul Secuiesc, motivând că afirmațiile legate de spânzurare sau pedeapsa cu moartea pot avea consecinţe în plan european.

„Suntem un stat membru al UE şi primii care trebuie să aibă grijă la respectarea valorilor la care am aderat sunt demnitarii statului român. Îl avertizez pe premier să se aplece mai atent şi mai responsabil asupra propriului discurs. Nu trebuie activate teme şi abordări care pot fi interpretate ca nerespectând valorile europene, indiferent de context”, a precizat Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentantul României în Parlamentul European  a subliniat că poziția tuturor partidelor românești vine în susținerea principiul constituţional al unității statului naţional român.

„Astfel de abordări nefericite – analogii legate de spânzurare sau pedeapsa cu moartea, de care mă delimitez, pot fi taxate. Suntem foarte clari în a susţine că principiul constituţional al statului naţional unitar român nu este ceva negociabil. Aceasta este poziţia tuturor partidelor româneşti şi a tuturor instituţiilor şi este, după cum spuneam, una fără echivoc. Tocmai de aceea, ştiute fiind aceste lucruri, nu este nevoie de utilizarea unor formulări nefericite pentru a puncta ceva cu care suntem toţi de acord”, a susţinut Viorica Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri,  în legătură cu declaraţia comună pentru autonomia teritorială –locală- culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ŞI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii şi toţi cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a afirmat Mihai Tudose, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.