Mick Jagger, în formă după operația pe cord: „Mă simt destul de bine”

Mick Jagger, în formă după operația pe cord: „Mă simt destul de bine”

Mick Jagger, legendarul solist al trupei The Rolling Stones, a dezvăluit că se simte foarte bine în primul său interviu acordat după operaţia pe cord suportată în primăvara acestui an şi care a determinat amânarea turneului nord-american al formaţiei britanice.

„Mă simt destul de bine”, a declarat Mick Jagger pentru un post de radio din Toronto, Q107, potrivit revistei americane Rolling Stone.

„Am participat la multe repetiţii în ultimele săptămâni”, a spus rockerul britanic, dezvăluind că a făcut şi câteva exerciţii în sala de gimnastică în aceeaşi dimineaţă.

Trupa The Rolling Stones a anunţat la sfârşitul lunii martie că turneul său nord-american, programat în vara acestui an, a fost amânat întrucât Mick Jagger avea nevoie de tratament medical. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Mick Jagger, în vârstă de 75 de ani, a publicat la rândul lui o declaraţie la acea vreme, în care a prezentat scuze fanilor şi i-a asigurat că va „munci din greu” pentru a reveni pe scenă cât mai curând. 

Apoi, în luna mai, după operaţia pe cord, Mick Jagger a publicat pe internet o înregistrare video care îl arăta în timp ce repeta cunoscutele sale mişcări de dans în vederea reluării acestui turneu.

În interviul acordat pentru postul radiofonic Q107, rockerul britanic a spus că el şi colegii lui de trupă vor alege în această perioadă piesele pe care le vor cânta în concertele programate în turneul nord-american.

„Încercăm să alegem unele pe care nu le-am mai cântat în anii recenţi, lucruri pe care nu le-am mai făcut în trecut. De cele mai multe ori, oamenii nu vor să aibă parte de prea multe lucruri necunoscute. Oamenilor le plac doar doze mici de neobişnuit. Ei nu vor ceva 100% neobişnuit”, a explicat celebrul rocker britanic.

Seria reprogramată de concerte pe care trupa The Rolling Stones la va susţine în vara acestui an în America de Nord va debuta pe 21 iunie cu un show în oraşul Chicago, informează marţi DPA, citat de Agerpres.