OPRIŢI Brexitul! Activistă EU Supergirl, DATĂ AFARĂ din sala de conferinţe de la Bruxelles

OPRIŢI Brexitul! Activistă EU Supergirl, DATĂ AFARĂ din sala de conferinţe de la Bruxelles

La Bruxelles se pare că supereroii n-au loc, nici măcar cei PRO-UE cum este şi -EU Supergirl - care luptă pentru blocarea Brexitului. Este lecţia învăţată pe pielea ei. Scriitoare şi jurnalistă, Madeleina Kay, sosită în capitala Europei special de la Sheffield, Anglia, îmbrăcată în costumul său de eroină, roşu, albastru şi galben pentru a-şi face auzită vocea sa şi a tuturor acelora care erau şi sunt pentru - Remain - a Marii Britanii în UE.

La câteva minute de la începutul conferinţei de presă a lui Michel Barnier şi David Davis, de la sfârşitul ultimei runde de negocieri, ''EU Supergirl'', aşezată în primul rând de scaune, a fost îndepărtată şi apoi dată afară de responsabili din serviciul de presă al Comisiei UE, ajutaţi de paznici.

Madeleina intenţiona să înmâneze şefului negociatorilor UE o carte cu povestiri desenate, scrisă şi ilustrată de ea însăşi, numită ''Theresa Maybe In Brexitland'', pentru a-i demonstra susţinerea şi faptul că în Regatul Unit ''există o amplă campanie pentru - remain -, iar noi nu susţinem ridicolele ţipete pe care Davis le lansează'', a spus ea jurnaliştilor prezenţi, înainte de a fi obligată să părăsească sala, deşi avea acreditările necesare pentru a intra în instituţiile UE.

''E prima oară când vin la Bruxelles, asta pentru că şi eu sunt jurnalistă şi am câştigat un concurs UE pentru un articol pe care l-am scris despre utilizarea fondurilor europene în regiunea unde locuiesc'', a spus ea, revoltată. Fiindcă EU Supergirl doreşte doar un lucru: ''să oprească Brexitul, pur şi simplu, fiindcă asta va fi un dezastru total''. Acum, după tratamentul primit la Bruxelles, a declarat că este foarte dezamăgită.

Ne puteți urmări și pe Google News