Real Madrid a învins Comisia Europeană

Real Madrid a învins Comisia Europeană

Tribunalul Uniunii Europene (TGUE) s-a pronunţat, ieri, în favoarea clubului Real Madrid în disputa sa cu Comisia Europeană (CE), hotărând că Bruxelles-ul nu a dovedit în mod adecvat presupusele ajutoare de stat ilegale, în valoare de 18,4 milioane de euro, acordate grupării din capitala Spaniei,

Instanţa din Luxemburg a subliniat că CE nu a luat în considerare toate elementele operaţiunii şi contextul acesteia, astfel încât Executivul comunitar nu şi-a putut îndeplini obligaţia de a efectua o analiză completă a tuturor elementelor relevante. Comisia Europeană are la dispoziţie două luni şi zece zile să depună un recurs în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cea mai înaltă instanţă administrativă a Uniunii Europene.

 

Real Madrid este cel mai bogat club de fotbal din lume în materie de venituri[, cu încasări anuale de peste 513 milioane € și totodată este cel mai scump club din lume, cu o valoare de circa 2,4 miliarde € (3,3 miliarde $).[ Fondat în 1902, Real Madrid este una din cele trei echipe din Spania care nu au retrogradat niciodată în ligile inferioare, celelate două fiind Athletic Bilbao și Barcelona. Real Madrid are multe rivalități de lungă durată, cele mai notabile fiind El Clásico cu FC Barcelona și El Derbi madrileño cu Atlético Madrid. Clubul s-a afirmat ca o forță majoră atât în fotbalul spaniol cât și în cel european în anii 1950. În anii 1980, clubul avea una dintre cele mai bune echipe din Spania și Europa (cunoscută ca La Quinta del Buitre), câștigând două cupe UEFA, cinci campionate ale Spaniei la rând, o cupă și trei supercupe ale Spaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Echipa joacă într-un echipament alb complet, de unde și porecla Los Blancos (Albii). Logoul său a fost schimbat de mai multe ori ca urmare a încercărilor de a-l moderniza; logoul actual este o versiune modificată a celui din 1920.