Zi decisivă, mâine, pentru Mircea Băsescu. Află dacă va fi eliberat

Zi decisivă, mâine, pentru Mircea Băsescu. Află dacă va fi eliberat

Tribunalul Constanța stabilește, mâine, dacă Mircea Băsescu va fi eliberat din închisoare după ce a amânat cu o săptămână pronunțarea în privința contestației depusă de procurorii DNA la decizia de eliberare condiționată a condamnatului. Mircea Băsescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, condamnat la patru ani închisoare pentru trafiic de influență.

Ședința de judecată a celei de a treia contestații depusă de DNA la tot atâtea decizii de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu emisă de Judectoria Constanța la solicitarea Comisiei din Penitenciarul Poarta Albă a avut loc luni, 4 septembrie. Procurorul DNA a solicitat judecătorului admiterea contestației si respingerea eliberării condiționate  a condamnatului Băsescu Mircea pe motiv că nu ar fi dat suficiente dovezi de îndreptare.   Apărătorul lui Mircea Băsescu, avocatul Nelu Tașcu, l-a contrazis, însă, pe procuror. “În afară de faptul că a îndeplinit de mult fracția legală pentru eliberare, există suficiente dovezi de îndreptare și, în ciuda problemelor sale grave de sănătate, a cerut constant să iasă la muncă”, a spus Tașcă. Iar Mircea Băsescu a amintit că DNA contestă eliberarea lui dar nu spune, niciodată,ce dovezi de îndreptare trebuie să aducă. Insatnța a amânat pronunțarea cu o săptămână, pentru 11 septembrie.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News