Articol de GSP - Publicat joi, 12 septembrie 2019 18:31
Ionuț Vînă, 24 de ani, a ajuns la FCSB în această vară de la Viitorul și e unul dintre cei mai în formă jucători ai formației roș-albastre. De altfel, el a și avut oferte în această vară, dar Gigi Becali n-a vrut să-l dea.
Narcis Răducan, directorul sportiv de la FCSB, susține că mijlocașul a avut ofertă de la AEK Atena și ar putea pleca vara viitoare.
„Nu știu dacă Ionuț Vînă merge la AEK Atena, deoarece a jucat deja la două echipe în acest sezon. Nu este exclus să meargă din vara viitoare, sunt mulți jucători monitorizați de scouteri și reprezentanți ai unor cluburi”, a precizat oficialul grupării roș-albastre la Pro X.
Ilie Dumitrescu l-a remarcat și el pe mijlocașul în vârstă de 24 de ani, la TV Digi Sport: „Mi-a plăcut foarte mult Vînă. Este clar că este un câștig. Cred că asta va fi linia de mijloc: Vînă, Nedelcu, Tănase. Se vede că aveau relații de joc. Relațiile de joc pe care le-au avut pe când jucau la Viitorul au revenit acum. Foarte bun acolo Vînă”.
„Dacă urcăm în clasament și avem jocuri bune, ofertele vor veni. Cred că e-am descurcat bine în privința balanței financiare”
Narcis Răducan, director sportiv FCSB
1.500.000 de euroe cota de piață a lui Ionuț Vînă
Citește și:
Juvhel Tsoumou, prezentat la FCSB: „Cel mai mare club din România!” » Ce număr va purta