INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LAZIO - INTER 2-1

LAZIO - INTER 2-1 // VIDEO Echipa lui Simone Inzaghi se apropie de liderul Juventus! Ştefan Radu a fost „perfect tactic”

Ștefan Radu este om de bază la Lazio // FOTO: Guliver/GettyImages +6   FOTO
Ștefan Radu este om de bază la Lazio // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 17 februarie 2020 11:43

Lazio continuă sezonul foarte bun și este pe locul 2 în Italia, după victoria cu 2-1 cu Inter. Fundașul Ştefan Radu s-a distins în cea mai tare apărare din Serie A. „Perfect tactic şi insistent pe atac”, l-a lăudat Corriere dello Sport. Milinkovic-Savic a fost MVP-ul, cu penaltyul scos şi golul victorios. 

Lazio e în stare de orice în acest sezon istoric. După ce a învins-o pe Juventus, în campionat şi Supercupă, nu s-a speriat nici de lider, revenind senzaţional după pauză de la 0-1. Ştiam deja forţa ofensivă fantastică a biancocelestilor, a doua după Atalanta, dar trupa lui Simone Inzaghi a dovedit că are şi cel mai bun mijloc, şi cea mai ermetică apărare din Serie A contra Interului!

Şi Ştefan Radu s-a distins din nou printr-o prestaţie de substanţă, notată cu 6,5 de Gazzetta dello Sport:Concentrat, rău la momentul potrivit, l-a închis pe Lukaku de câte ori i-a traversat zona. A trebuit să blocheze şi raidurile lui Candreva, fiind prea puţin ajutat de Jony”. 

Ștefan Radu e „inima şi curajul” lui Lazio Roma

Fundaşul român a jucat cele mai multe mingi de la gazde (86) şi a fost cel mai agresat lazial (3 faulturi). „La fel de sigur precum Acerbi, dar mai bun pe atac. A urcat continuu în jumătatea adversă, oferindu-i soluţie de joc lui Luis Alberto. Perfect tactic”, a scris Corriere dello Sport, ce l-a notat cu 7. „Încă un meci fără greşeală. Reprezintă inima lazialilor şi curajul celui care crede până la sfârşit”, a completat agenţia lalaziosiamonoi.it.

Milinkovici-Savici, sârbul magician pentru Lazio

Dar omul derbyului-scudetto a fost Milinkovici-Savici. Dincolo de bara ţintită în debut, magicianul sârb a scos penaltyul din care Immobile a marcat al 26-lea gol, a semnat reuşita decisivă şi s-a distrat cu defensiva atât de vulnerabilă a lui Conte. „Am meritat victoria după altă revenire grozavă. Am avut un ritm excelent. Titlul? Nu avem nimic de pierdut, dar începe să se simtă tot mai mult presiunea!”, a recunoscut Simone Inzaghi.

VIDEO » Rezumatul meciului Lazio - Inter 2-1

 „Titlul nu e o obligaţie, dar de ce să nu încercăm? Suntem ca o familie şi la pauză ne-am spus în vestiar că e meciul nostru. Juventus să ştie că suntem aici şi nu vom renunţa!” 
Serghei Milinkovici-Savici, mijlocaş Lazio

19 meciurila rând neînvinsă a reuşit Lazio în campionat, record al clubului. Are a patra cea mai lungă serie în curs fără eşec acasă (13), după Liverpool (53), Juventus (32) şi Barcelona (24)

56 de punctedupă 24 de etape a obţinut Lazio, depăşind performanţa din 1998-1999 (51). După 5 etape era la 8 puncte de Inter, acum la doar unul de liderul Juventus!

Vezi și: 

VIDEO Scene șocante! Moussa Marega, atacantul lui Porto, a ieșit de pe teren, victimă a rasismului: „Idioților, duceți-vă dracului!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează