Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a schimbat miercuri conducerea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic din subordinea Primăriei Capitalei. Vechea conducere, formată din Marius Coaje (director adjunct) și Alina Tarcevschi (director executiv adjunct) a plecat, iar noul director adjunct este Edmond Niculușcă.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Azi am decis schimbări în conducerea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, subordonată Primăriei Capitalei. Pleacă din funcții Marius Coaje, director adjunct și Alina Tarcevschi, director executiv adjunct. De asemenea, în funcția de director adjunct al acestei Administrații îl voi numi pe Edmond Niculușcă. El e fondatorul Asociației ARCEN și un om care s-a luptat mult în ultimii ani pentru salvarea patrimoniului istoric al Capitalei și inițiatorul proiectului „Antiseismic District”, primul proiect din România de informare, educare și abilitare a unei întregi comunități urbane vulnerabile la cutremur. E cel care a strâns fonduri pentru renovarea Școlii Centrale și a organizat trasee culturale pentru cei care voiau să descopere vechiul București”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.

Edmond Niculușcă a scris pe pagina de Facebook că va aduce în instituție profesioniști și experți pentru a mișca lucrurile, iar în primele luni va evalua activitatea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic.

”Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, m-a numit director adjunct al Administrației pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. După 12 ani de muncă pentru patrimoniul Bucureștiului, preiau una dintre cele mai arzătoare și delicate probleme ale orașului. Mă duc în această administrație alături de profesioniști și experți pe care îi aduc alături de mine pentru a putea mișca lucrurile, așa cum am făcut cu toate proiectele pe care le-am coordonat. În primele luni e nevoie de o evaluare strictă a activității acestei Administrații și de un nou plan de management. Voi deschide AMCCRS către un dialog activ cu profesioniștii din domeniu, experți, ONG-uri, cetățeni și organizații internaționale”, a scris Edmond Niculușcă.

Inițial acesta a fost numit consilier personal al primarului Nicușor Dan.

Edmond Niculușcă are 30 de ani și este directorul și fondatorul asociației ARCEN, un ONG dedicat salvării patrimoniului construit din Capitală. Acesta a fondat ARCEN la 16 ani și a strâns bani pentru restaurarea și consolidarea clădirii Școlii Centrale, unde învăța.

A devenit cunoscut bucureștenilor după proiectul ”Cu bastonul prin București”, în cadrul căruia organiza trasee culturale prin Bucureștiul vechi, cu sute de participanți.

Ultimul, și poate cel mai spectaculos proiect al asociației, este inventarierea zonelor protejate din București, în condițiile în care Primăria Capitalei nu făcea nimic, pentru a avea o imagine reală asupra patrimoniului construit.

Edmond Niculușcă a fost și consilier persoanal al ministrului Culturii, Vald Alexandrescu, în 2016.