Damen, constructorul naval care deține șantierul din Galați și managementul șantierului Mangalia, a depus la CNSC și la Curtea de Apel București o contestație și reclamă „multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”, acolo unde Naval Goup și Șantierul Naval Constanța a ieșit câștigător. Damen acuză scurgerile de informații privind prețurile, fapt ce a dus în trecut la suspendarea procedurii, dar care n-a fost rezolvat, și susține că ar exista un risc ca navele să nu fie produse în totalitate în România. În plus, Damen acuză și faptul că Fincantieri, celălalt participant la licitație, că a intrat recent într-un parteneriat tocmai cu Naval Group.

Corvete si Fregate realizate de Damen pentru RomaniaFoto: Damen

Damen a înaintat o plângere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) continuând un litigiu inițiat anterior de Fincantieri, și - în paralel - a sesizat Curtea de Apel București pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”. Facem următoarele declarații pe această temă:

Decizia Damen vine ca urmare a faptului că toate părțile implicate în licitație, inclusiv autoritatea contractantă, au ridicat multiple aspecte de legalitate și de încălcare a confidențialității, unele dintre ele fiind invocate ca temei pentru suspendarea procedurii în trecut, chiar de către Ministerul Apărării Naționale.

  • În loc să fie suspendată licitația până la momentul la care ar fi fost încheiate toate anchetele privind modul în care s-a derulat programul de înzestrare, licitația ridică și mai multe suspiciuni, incertitudini și controverse care au impact asupra reputației României și asupra programelor de achiziții publice atât în țară cât și în străinătate.
  • Acțiunile noastre vin în contextul în care autoritățile nu au reușit să clarifice definitiv aceste preocupări, ducând de asemenea la întrebări de natură etică cu privire la licitație.
  • Procedura a stat sub semnul unor scurgeri inacceptabile de informații clasificate, inclusiv cu privire la elemente din ofertele financiare care au fost confirmate săptămâna trecută de autorități. În plus, multiple anchete jurnalistice arată că unul dintre dintre participanții la licitație nu a îndeplinit criteriile necesare pentru a se înscrie în această procedură. In plus, corvetele riscă să nu fie construite în întregime în România, ci doar asamblate într-un șantier naval de pe teritoriul țării, fapt care este contrar cerințelor licitației.
  • Damen este, de asemenea, de părere că o cooperare între doi participanți la licitație ar trebui să fie baza pentru descalificarea acestora. Renunțarea la o procedură legală inițiată de către unul dintre participanți a fost în beneficiul celuilalt participant, câteva zile mai târziu.
  • Securitatea națională și procedurile licitației trebuie să asigure respectarea deplină a normelor impuse și verificarea capabilităților declarate și solicitate ca fiind autentice și reale.
  • În condițiile în care autoritățile au declarat public faptul că prețul nu a fost singurul criteriu de desemnare a câștigătorului, Damen consideră că a oferit cea mai potrivită soluție pentru necesitățile navale românești: conține sisteme de armament interoperabile la nivelul alianței NATO, aducând împreună cele mai bune companii din industriile de apărare din Europa și Statele Unite ale Americii (BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS). Această soluție poate să fie construită în România, de către un șantier naval din România, cu forță de muncă românească și cu experiență în domeniu, gata să înceapă construcția navelor imediat și în termenele de buget și de timp stabilite.
  • Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de nădejde al României pentru construcția de nave civile și militare. Damen va rămâne în România!

În urmă cu o săptămână MApN a anunțat oficial că asocierea Naval Group - Șantierul Naval Constanța (SNC) a fost desemnată câștigătoare în procedura de achiziție a patru corvete multifuncționale și de modernizare a celor două fregate de tip 22 ale Forțelor Navale Române - Regele Ferdinand și Regina Maria, două nave achiziționate în urmă cu 15 ani din Marea Britanie, dar care sunt aproape complet descoperite pe partea de armament și sisteme moderne.

Prețul oferit de asocierea câștigătoare, 1,2 miliarde de euro (inclusiv TVA), considerat de mulți specialiști unul foarte bun, va include construirea în țară a tuturor celor patru corvete și modernizarea cu aceleași sisteme a celor două fregate, precum și dotarea inițială cu armament (tunuri, rachete și torpile).

Procedura de achiziție a avut ca factor de departajare prețul cel mai mic, atâta timp cât cerințele tehnice solicitate au fost îndeplinite de ofertanți. Condiții tehnice de bază cereau ca nava să poată să lupte în cel puțin două medii diferite (anti-aer/anti-submarin/anti-navă) și să poată să opereze într-un hangar un elicopter mediu de 10 tone, dar și drone.

Conform cerințelor, navele vor trebui construite în România în decurs de șapte ani, iar prima trebuie livrată după doar trei ani de la contractare.

Care au fost ofertanții care s-au calificat în procedura de achiziție a corvetelor și ce soluții au propus:

- Naval Group - nava Gowind 2500 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODLAD și soluții de înarmare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet. Preț ofertat (pe surse): 1,2 miliarde de euro.

- Damen - corveta Sigma 10514 cu propulsie hibridă diesel-electrică CODOE cu soluții de înarmare americane: rachete anti-navă Harpoon de la Boeing, rachete de apărare anti-aeriană de la Raytheon, sonar de la General Dynamics și sistem tactic Thales. Preț ofertat (pe surse): 1,25 miliarde de euro.

- Fincantieri - o corvetă bazată pe clasa Abu Dhabi - denumită Abu Dhabi Enhanced - cu propulsie diesel-diesel CODAD și soluții de apărare europene cu rachete MBDA: rachete anti-aer VL Mica și rachete anti-navă Exocet. Preț ofertat (pe surse): 1,34 miliarde euro.

Detaliile tehnice ale procedurii de achiziție a corvetelor:

- Valoare estimată (maximă): 1,6 miliarde de euro cu tot cu TVA.

- Procedura de achiziție are ca factor de departajare prețul cel mai mic, atâta timp cât cerințele tehnice solicitate de statul român sunt îndeplinite de ofertanți.

- Navele vor trebui construite în România în decurs de șapte ani, iar prima trebuie livrată după doar trei ani de la contractare.

- Componenta de offset: modernizarea și înarmarea celor două fregate Type 22 - Regele Ferdinand și Regina Maria.

- Condiții tehnice de bază: să poată să lupte în cel puțin două medii diferite (anti-aer/anti-submarin/anti-navă) și să poată să opereze într-un hangar un elicopter mediu de 10 tone, dar și drone.

Citește și: FOTO Toate detaliile despre corveta Gowind 2500 pe care francezii de la Naval Group o vor construi în România pentru Forțele Navale