Ioan Mircea Pașcu, propus de Guvernul Dăncilă pentru postul de comisar european în locul Corinei Crețu, a fost desemnat comisar european, dar nu va primi portofoliu și va avea un mandat până la 31 octombrie. În aceeași situație se află și candidatul Estoniei, Kadri Simson. Decizia a fost luată de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după ce Consiliul UE a respins propunerea ca România și Estonia să nu mai aibă comisari pentru restul de mandat al actualei Comisii, iar atribuțiile Corinei Crețu și Andrus Ansip să fie preluate de comisari rămași în funcție după euroalegeri.

HotNews.roFoto: Hotnews

Atribuțiile pentru portofoliile Pieței Unice Digitale și Dezvoltării Regionale au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič și Johannes Hahn.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, președintele CE Jean-Claude Juncker a comunicat vineri Parlamentului European că i-a intervievat pe Kadri Simson și Ioan Mircea Pașcu, pentru posturile de comisari europeni după ce Corina Crețu și Andrus Ansip și-au preluat mandatele de eurodeputați. Ei ar urma să fie în funcție, până la sfârșitul mandatului președintelui Juncker, la 31 octombrie 2019.

Conform sursei citate, președintele CE Jean-Claude Juncker a decis să nu le aloce portofolii specifice celor doi, dată fiind perioada scurtă de timp rămasă până la finalul mandatului. Ei vor participa însă la activitățile Comisiei și la proiectele de echipă.

În scrisorile trimise celor doi comisari desemnați, președintele Juncker le-a reamintit responsabilitățile în calitate de membri ai Comisiei, "inclusiv obligația de a se supune celor mai înalte posibile standarde profesionale și etice”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a mai precizat că Juncker i-a trimis astăzi o scrisoare lui David Sassoli, președintele Parlamentului European, informându-l despre decizia sa.

El l-a informat, de asemenea, pe Antti Rinne, premierul Finlandei, țară care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, precum și pe Juri Ratas și Viorica Dăncilă, prim-miniștrii din Estonia și România.

Votul în Parlamentul European pentru cei doi comisari interimari este programat pentru joi. Marți, Conferința președinților de comisie din Parlamentul European îi va audia pe Ioan Mircea Paşcu și Kadri Simson, potrivit programului Legislativului European.

Luni, Consiliul Uniunii Europene a respins propunerea președintelui în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcție atribuțiile Corinei Crețu și ale lui Andrus Ansip, după ce aceștia au preluat mandate de eurodeputați. "Conform articolului 246 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, președintele Juncker a emis o propunere legislativă prin care nu înlocuiește pentru următoarele 4 luni care au rămas mandatele comisarilor care au fost aleși și care acum au devenit membri ai Parlamentului European (domnul Ansip și doamna Crețu). De menționat că a luat aceste decizii având în vedere implicațiile de tip bugetar”, declara un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Sursa menționată preciza atunci că atribuțiile pentru portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič și Johannes Hahn.

Ioan Mircea Paşcu a fost europarlamentar PSD din 2007 și, până de curând, la alegerile europarlamentare el a fost scos de Liviu Dragnea de pe listele social-democraţilor. El a fost propus comisar european de premierul Viorica Dăncilă.