Polițiștii din Capitală fac percheziții miercuri dimineață la locuința cunoscutului personaj din lumea interlopă Nuțu Cămătaru, în dosarul deschis după ce o maimuță s-a plimbat timp de câteva ore pe străzile din București, săptămâna trecută. La percheziții au fost deja găsite alte două maimuțe și o cămilă.

HotNews.roFoto: Hotnews

"În această dimineață, polițiști ai Secției 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 5, aflați în continuarea cercetărilor privind primata identificată pe raza sectorului 5, au pus în aplicare o autorizație de percheziție, pe raza aceluiași sector”, a anunțat Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, perchezițiile au loc la locuința lui Nuțu Cămătaru. Până la acest moment, în casa acestuia au fost găsite alte două maimuțe și o cămilă.

La operațiune participă și reprezentanți ai Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și ai Gărzii de Mediu.

Nuțu Cămătaru are improvizată în curtea locuinței din Ferentari o minigrădină zoologică. În martie 2013, în timp ce se aflau în arest pentru infracțiuni de crimă organizată, frații Nutu și Sile Cămătaru au rămas fără patru lei și doi urși, după ce autoritățile au descins pe proprietatea lor.

Săptămâna trecută, o maimuță s-a plimbat pe străzile din sectorul 5, fiind capturată de către jandarmi în podul unei case. În acest caz a fost deschis dosar penal in rem pentru nerespectarea regimului de conservare a habitatului natural.

"Am capturat-o, o acțiune foarte dificilă, poate cea mai dificilă de până acum, din mai multe puncte de vedere, având în vedere că sunt multe case în jur, multe locuri în care se cațără, (este, n.r.) pericol public de a nu lovi pe cineva din greșeală și ea să nu atace pe cineva din greșeală. Am reușit să o nimerim de două ori. Prima oară am lovit-o în os, de aceea nu și-a făcut efectul (tranchilizantul, n.r.), am alergat-o foarte mult. Va trebui să mergem la clinică, la centrul nostru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice, unde vom scoate acul din os și o vom trezi”, a declarat Ovidiu Roșu, medicul veterinar care a capturat maimuța.

Legislația interzice persoanelor fizice să dețină animale exotice.