O autoutilitară în care se aflau şase persoane a intrat vineri dimineaţă într-o bandă transportoare de la cariera Roşia din judeţul Gorj, patru oameni fiind răniți.

Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

În urma accidentului au fost răniți șoderul și trei pasageri aflaţi în autospecială, toți patru fiind duși la spital, conform Poliției Gorj.

Poliția spune că din primele verificări la faţa locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, șofer al unei autoutilitare destinată transportului de persoane în Cariera Roşia, a făcut un viraj la dreapta și a intrat capătul de acţionare a benzii transportatoare.

Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi are permis de conducere corespunzător.

În urma accidentului, poliţiştii au deschis dosar penal care vizează infracţiuni de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi fac în continuare verificări, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi circumstanţele producerii accidentului.

Informațiile inițiale furnizate de ISU Gorj arătau că în accident ar fi fost implicată o autospecială de pompieri.

  • „În jurul orei 06:30 am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Fărcăşeşti, sat Moşneni în care a fost implicată o autospecială de pompieri, aparţinând unui operator economic, în care se aflau 6 persoane şi care a intrat într-o bandă transportoare.
  • La faţa locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului a rezultat o victimă de sex masculin care era încarcerată, în stare de conştienţă şi cooperantă”, a transmis ISU Gorj, potrivit News.ro.

Accidentul s-a produs în cariera Roşia aparținând Complexului Energetic Oltenia.