Un melc fără cochilie a fost indicat duminică de către un operator feroviar japonez ca responsabil pentru o pană de curent care a oprit zeci de trenuri luna trecută și a provocat întârzierea a 12.000 de pasageri, relateză AFP.

Macro-shot cu un limax Foto: Hotnews

Curentul a fost oprit pe 30 mai pe mai multe linii din sudul Japoniei, operate de Kyushu Railway Company (JR Kyushu).

Compania a fost nevoită să anuleze 26 de trenuri şi multe altele au înregistrat întârzieri, ceea ce a dus la haos în reţeaua feroviară celebră pentru eficienţa sa şi pentru punctualitate.

JR Kyushu a afirmat că a găsit vinovatul pentru pana de curent, acesta fiind un limax care a intrat într-un panou electric din apropierea şinelor.

“Am cercetat aparatul responsabil pentru pana de curent. Iniţial am crezut că a fost o altă problemă, dar de fapt era un limax mort”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Incidentul de la sfârşitul lunii trecute este unul rar, potrivit purtătorului de cuvânt: “Se întâmplă des ca trenurile să lovească căprioare, dar niciodată n-am mai avut incidente legate de melci”.

Compania a verificat ulterior toate panourile electrice din zonă pentru a exclude orice alt intrus.