Noile sancțiuni impuse de Statele Unite asupra unor oficiali iranieni de rang înalt demonstrează politica de intimidare abordată de Washington în relațiile internaționale, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, scrie Mediafax, citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Acest tip de metode sunt doar un semn de disperare și incapabilitate a regimului de a beneficia de o abordare diplomatică și logică, ceea ce poate fi văzut în politica de intimidare pe care Statele Unite o folosesc asupra altor țări în problemele globale și internaționale", a declarat purtătorul de cuvânt.

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat introducerea a nouă oficiali iranieni pe lista sancţiunilor, informează publicaţiile Times of Israel şi Le Figaro.

Printre oficialii vizaţi se numără Mohammad Bagher, comandantul Gardienilor Revoluţiei, Ebrahim Raisi, şeful sistemului judiciar, şi Ali Akbar Velayati, consilier al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului.​