O furtună violentă care s-a abătut începând de joi asupra statului Minas Gerais din sud-estul Braziliei a adus cu sine cantităţi record de precipitaţii în anumite zone, provocând inundaţii şi alunecări de teren, care au făcut cel puţin 30 de victime şi 17 dispăruţi, informează AFP, preluată de Agerpres.

Inundatii Minas GeraisFoto: Captura Facebook

Apărarea Civilă a anunţat sâmbătă că aceste intemperii de o intensitate excepţională au rănit de asemenea şapte persoane şi, din cauza lor, peste 3.000 de oameni au trebuit să fie strămutaţi. Aproximativ 30 de oraşe au fost afectate.

Persoanele decedate au pierit în urma unor alunecări de teren sau în timpul distrugerii unor locuinţe, cauzate de inundaţii şi precipitaţii fără precedent.

Institutul Naţional de Meteorologie din Brazilia a anunţat că într-un interval de 24 de ore au fost înregistrate cele mai importante precipitaţii din istoria măsurătorilor meteorologice, realizate pentru prima dată în această ţară în urmă cu 110 ani.

Între ora 09:00 de joi şi ora 09:00 de vineri, 171,8 milimetri de precipitaţii au căzut în Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais, stabilind astfel un nou record meteorologic.

Autorităţile anticipează o scădere a intensităţii ploilor în ziua de duminică, dar au emis totuşi un avertisment public în care au precizat că riscul de alunecări de teren rămâne la un nivel ridicat în nouă oraşe din regiunea Belo Horizonte.

Imaginile transmise de posturile de televiziune locale arată scurgeri de noroi, case acoperite de mâl, copaci smulşi din rădăcini şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi, râuri revărsate şi cartiere întregi inundate de această furtună, care a afectat şi statele învecinate Rio de Janeiro şi Espirito Santo.