​Călin Popescu Tăriceanu spune că Tudorel Toader și-a făcut treaba la Ministerul Justiției și doar unii cred că nu a făcut destul. Liderul ALDE a precizat că nu a discutat, la întâlnirea miercuri în Parlament, cu Liviu Dragnea despre posibila remaniere a lui Toader, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Nu, n-am discutat despre chestiunea aceasta (miercuri la Parlament cu Liviu Dragnea - n.r.). Toader nu face parte din ALDE. E pe un loc al PSD. Eu cred că Toader a avut niște poziții publice, niște decizii importante pe care le-a luat care au contribuit la curățarea justiției. Au fost oameni care l-au criticat cu sârg, cei din Opoziție. Sunt oameni care l-au susținut, printre care m-am numărat și eu. Nu cred că Toader nu a făcut treabă. Nu a făcut destul, poate după unii. Dar întotdeauna dacă vrei să găsești cuiva bube în cap, poți găsi. Cred că moțiunea pică prost, pentru că eu nu aș vrea prin vot să dăm satisfacție Opoziției. Nu știu dacă e invitată doamna Dăncilă în CEx să spună problemele sau domnul Toader”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marți seară, la TVR 1.

Întrebat ce crede despre nemulțumirile din PSD la adresa lui Toader, liderul ALDE a răspuns: „Unele le înțeleg și altele nu le înțeleg. Am avut un calendar în baza căruia spusesem că la 1 martie încheiem subiectul definitiv, dar a fost o lună jumate de întârziere. Azi Toader pare să nemulțumească pe toată lumea. Dacă va fi o decizie la nivelul premierului, sau CEx, nu stiu. Mâine (miercuri - n.r.) cel mai probabil va fi moțiunea simplă depusă pe justiție. Eu am spus că nu pot să votez să fac parte din această acțiune. Eu cred că ar fi un cadou prea frumos pentru Opoziție”.

Tăriceanu a adăugat că nu au fost discuții în interiorul ALDE legate de o remaniere a miniștrilor partidului.

„Nu, nu am discutat de remaniere (în interiorul ALDE - n.r.). Remanierea va viza cei doi minișri pe lista PSD și nu știu ce va decide Comitetul Executiv în PSD”, a conchis Tăriceanu.

Comitetul Executiv al PSD se reunește, miercuri, la ora 12.00, la Parlament. Printre temele de discuție ale social-democraților figurează și remanierea guvernamentală, cât și calea de acțiune cu privire la Tudorel Toader. În interiorul partidului există nemulțumiri în legătură cu faptul că ministrul Justiției nu și-a asumat prin OUG modificarea codurilor penale.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că l-a respectat foarte mult pe Tudorel Toader, însă a precizat că ministrul Justiției a greșit foarte mult și că el, personal, „are o supărare foarte mare” din această cauză.

Tăriceanu și Dragnea au avut o întâlnire, miercuri, în biroul președintelui Camerei Deputaților, miercuri, în jurul orei 16.00.