x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie la 4,56%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie la 4,56%

10 Aug 2018   •   09:43
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie la 4,56%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie la 4,56%, de la 5,4% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,23% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 3,42%, iar serviciile cu 2,68%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)

 

Cea mai mare rată anuală a inflaţiei din acest an a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%. 

"Preţurile de consum în luna iulie 2018 comparativ cu luna iulie 2017 au crescut cu 4,6%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,3%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (august 2017 - iulie 2018) faţă de precedentele 12 luni (august 2016 - iulie 2017), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,2%", se arată într-un comunicat al INS. 

Conform sursei citate, în luna iulie, raportat la iunie, preţurile de consum au coborât cu 0,48%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,8%, mărfurile nealimentare cu 0,55%, iar tarifele la servicii au crescut cu 0,24%. Faţă de decembrie 2017, preţurile de consum au urcat cu 1,93%, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,4%, mărfurile nealimentare cu 2,53%, iar tarifele la servicii cu 1,43%. 

Rata medie lunară a inflaţiei în primele şapte luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. AGERPRES

×